Imaginează-ți că e 2010 și că nimic nu contează cu adevărat. În timp ce tu ești ocupat cu asta, altcineva o să-ți schimbe apa din sticlă cu detergent de vase.

Realizezi că lucrurile au revenit la normal atunci când senzația de scârbă se simte din nou ca acasă. Scârbă față de mijloacele prin care diferite entități ''comerciale'' au substituit conceptul de profit cu cel de eficiență. Până la urmă contează doar să pui banul jos și să-i faci pe ceilalți să trăiască cu impresia că tot ce se întâmplă este just, iar rezultatul final va fi un ''bine colectiv''. Într-o zi, s-ar putea ca ceilalți să vină înarmați cu ipocrizia hrănită de-a lungul timpului și la final vor râmâne doar scuzele prefcăute, costumele scumpe și câteva roți găurite, evntual, toate îngropate de viscolul adus de iarna jigodiei (digi24 e o mizerie).

Ipocrizia este un ''produs'' pe care îl poți avea cu adevărat doar dacă îți permite portofelul, căci altfel nu te va asculta nimeni. Mergi la scoală, mergi la timp la muncă, nu băga droguri și așa vei ajunge și tu să privești de sus această cutie cu maimuțe. Primele trepte poate vor părea ușor de urcat, dar la jumătate vei fi lovit în cap, cu brutalite, și vei realiza că fraza anterioră este în realitate doar un pretext pentru a-ți măcelării semenii și propria sănătate mintală. În loc de gheață, pentru cucuiul dobândit vei încerca să folosești iubire, dar sunetele ruginii nu-ți vor fi vreodată de folos în acest sens, iar pisicile bipede te vor uita doar după o săptămână. În căutarea unei alte scări de bloc vei asculta sunetele unei ploi reci de iulie și vei călca în bălțile iluziilor minuscule pe care ai îndrăznit vreodată să le ai. Nu încerca să-ți privești chipul acolo unde ai pus piciorul, pentru că s-ar putea să vezi doar decorul amorf și vei înțelege tot ce nu poate fi văzut de ceilalți. Vorba lui Buddy Knox...

Imaginează-ți că e din nou iulie 2014 și nu aveai prea multe cucuie.