Cateodata simt ca ma disociez. Ca fug eu de cineva sau ceva; sau catre cineva sau ceva. Dar de fapt e vorba doar de mine. Fug de mine catre mine, iar reperele vagi pe care mi le iau sunt de fapt niste oglinzi. Nu fac decat sa ma invart in cercuri. Sa fug de mine catre mine, incurcat de reflexiile astea
Am prea multe ganduri. Si nu stiu care din ele-s bune si care-s rele.Am prea multe ganduri si atat de multa activitate neuronala ma oboseste si ma face sa nu mai disting binele de rau. Realitatea de basme. Eu de tine. Nu ne mai dezlipim de parca ne-am lipit cu superglue, dar mai de graba cu prenadez.
Toata activitatea asta la nivel de chimie filozofica ma face sa am energie. Pe care nu stiu s-o dozez.
Cateodata-s prea vesel. Alteori prea incruntat.
Nici eu nu ma mai recunosc uneori.
Cum sa ma mai recunosti tu ? Cum sa te mai recunosc eu ?
Cum sa ne mai recunoastem ?
Cine-ar mai recunoaste oricum ? Si de ce ?
Mi-e mai dor de mine decat de tine. Si nu e prima oara cand ajung la concluzia asta.
Ma gandesc prea mult la trecut si prea putin la viitor.
De fapt nu prea traiesc prezentul
De fapt nu traiesc.
Toti bitii astia care ne-nconjoara pot fi scrisi de la tastatura.
Asa cum scriu eu chestia asta.
In zadar si degeaba. Asa cum a fost povestea noastra.
Live and let live