plouă în ianuarie, dragule, ca în toamnele cele de demult, când dicţionarele nu erau atât de pline de cuvinte

plouă în ianuarie, şi cum mergem acum unul lângă altul, ca două biserici singuratice părăsite de gânduri, oraşul se aşterne tăcut în faţa noastră îmblânzit de noaptea umedă – e-atât de linişte că nu ne trebuie nume.

pomii de pe marginea străzii sclipesc umezi în lumina veştedă a felinarelor ca rugăciunile unor mame încă aşteptând ceva.

plouă şi e târziu, nu e nimeni pe stradă, nici chiar noi – noi suntem doar o iluzie, o fractură de bătăi de inimă care întrerup agale ploaia

© Lili