La curățenia de Crăciun mama s-a apucat să scoată tot din debara.
Schiurile vechi ale copiilor, un aspirator de care nu se mai
folosise de ani de zile, câteva jucării. Și, după ce a scos totul,
a găsit un Înger. Mare, ca la doi metri, de nu mai mult, sigur mai
mult, că stătea cu capul plecat de parcă ducea tavanul în
cârcă.
Mama a înțepenit.
Îngerul i-a spus cu glas blând:
– Nu te teme…
Ceea ce a făcut-o pe mama să se teamă și mai mult și ar fi strigat
după tata dacă ar fi avut glas. Dar tata era la meci, juca România
cu…cine juca ea, mama nu se pricepea nici la fotbal mai bine decât
la îngeri. Nu putea spune nimic, acum de exemplu ar fi vrut să-l
întrebe cine e, de ce vorbește cu ea, dar nu putea articula un
cuvânt, deschidea gura și nu ieșea niciun cuvânt, asta era mama
după întâlnirea cu Îngerul. Dar Îngerul îi răspundea, îi auzea
glasul gândurilor foarte clar și tare, aproape asurzitor ca și când
mama ar fi țipat la el, nu alta.
– Sunt îngerul casei tale.
Mama nu știa că are un înger casa ei, dar nu știa nici ce caută el
în debara.
Îngerul i-a răspuns și de această dată întrebării nepuse.
– Nu mai aveați nevoie de mine. La început am fost în camera
copiilor, când erau ei mici și îi împărtășeați duminică de
duminică. Apoi ei au crescut, voi v-ați găsit alte preocupări
duminicile. Cât mai trăia bunica, mama ta, datorită ei am rămas
totuși prin bucătărie. Ea mă pomenea de câte ori gătea. Mă ruga să
iasă mâncarea bună, mai ales în ultima vreme când, din cauza bolii,
nu prea își mai amintea rețetele și nu știa dacă a pus sare sau nu
și, uite așa, punea sare și de cinci ori la o tocăniță, o făcea
bocnă, apoi mă ruga pe mine să dreg mâncarea. Găteam bine împreună
eu cu ea. După ce ea a auzit chemarea și a plecat, am mai stat o
vreme prin hol. Mai veneau mătușile pe la voi, surorile ei. Mai
aduceau câte o sticluță de agheasmă sau puțină anafură. Mai lăsați
și voi preotul cu Icoana. După aceea ați renunțat și la asta și am
ajuns din hol în debara. De plecat nu plec, nu am voie să plec. E
ordin de la Cel Mare! Aici stau. Orice ar fi.
Mamei îi părea tare rău de Înger, dar mai rău îi părea de ei, că au
așa un Înger și nu au habar cum să aibă grijă de el, câinele se
bucura de mai multă atenție, era plimbat de două ori pe zi, periat,
despăducheat…pe când Îngerului nu-i aruncau nici măcar ”un os de
ros”, cum ar veni. Bine că îngerii nu au nevoie de oase și nici de
despăgucheri. În acel moment din sufragerie s-a auzit strigătul
plin de bucurie al tatălui.
– Goooooooooll!!!!!!!! Marcase România un gol. Mama a tresărit la
țipătul tatei, apoi s-a gândit că tot un gol era și-n inima ei.
Nu mai putea schimba nimic din trecut. Îngerul ei din debara,
prăfuit, uitat, părea fără nicio speranță.
Nu e așa, i-a răspuns Îngerul. Oricând mă poți scoate din
debara.
Nu la plimbare de două ori, în lesă, ca pe câine, ci altfel.
Mama și-a adus aminte de mama ei, de felul cum aprindea ea candela,
de rugăciunea ei senină de noapte, de felul în care o găsea
dimineața la rugăciune exact așa cum o lăsase la culcare, de se
întreba dacă închisese vreun ochi toată noaptea.
Oare o mai fi candela aceea pe undeva?
La această întrebare, Îngerul lumină cu putere. La lumina lui
descoperi pe raftul de sus candela mamei ei.
Doar acest simplu gest și deja Îngerul casei de revărsase în valuri
de lumină, pe hol, prin camere și dintr-o dată curățenia de Crăciun
părea gata făcută.
– Așa e, i-a spus Îngerul, rugăciunea e singura și adevărata
curățenie.
De atunci înainte, Îngerul din debara s-a transformat din nou în
Îngerul casei,
vechile și bunele obiceiuri au fost reluate și curățenia de Crăciun
dura tot anul.
La fel și bucuria lui!
Sursa: Revista Universul copiilor.
Crăciun cu sănătate și bucurii!