Cândva prin anul 1445, un aurar german pe nume Johannes Gutenberg a plecat de la Strasbourg, unde locuise mai mulți ani, și a urmat cursul Rinului înapoi spre orașul său de baștină, Mainz. Purta cu el un secret – unul mare. Timp de cel puțin zece ani, lucrase în taină la câteva invenții care, credea el, combinate ar sta la baza unui cu totul nou gen de afacere cu cărți. El a văzut o oportunitate de automatizare a producției de cărți și a altor lucrări scrise, înlocuind venerabilul scrib cu o foarte modernă mașină de tipărit.
După ce a obținut două împrumuturi considerabile de la Johann Fust, un vecin înstărit, Gutenberg a deschis un atelier la Mainz, a cumpărat ceva unelte și materiale și s-a pus pe treabă. Folosind priceperea lui de prelucrare a metalelor, el a creat niște mulaje mici și reglabile, pentru a turna literele alfabetului de înălțime uniformă, însă de lățime variabilă, dintr-un aliaj de metale topite. Literele turnate sau caracterele mobile puteau fi aranjate rapid într-o pagină de text pentru a fi pusă la presă și, când treaba era gata, scoase din tiparniță și aranjate pentru o nouă pagină.
Gutenberg a mai fabricat o versiune perfecționată a presei de lemn cu șurub, folosită pe atunci la zdrobirea strugurilor pentru stoarcerea vinului, ce era capabilă să transfere imaginea prototip pe o coală de pergament sau de hârtie fără să mâzgălească literele. Și el a mai inventat al treilea element esențial al sistemului său de tipărire: o cerneală pe bază de ulei care să fie aderentă la literele metalice.
Odată ce a construit tiparnița, Gutenberg a pus-o iute la lucru, tipărind indulgențe pentru Biserica Catolică. Treaba era bine plătită, însă nu era munca pe care Gutenberg avea de gând să o dea de făcut noii sale mașini. Bazându-se pe fondurile lui Fust, el a început să pregătească prima sa lucrare majoră: magnifica ediție în două volume Bibliei, care a ajuns să-i poarte numele. Însumând o mie două sunt de pagini, fiecare alcătuită din două coloane de câte patruzeci și două de rânduri, Biblia Gutenberg a fost tipărită în caractere gotice accentuate, cu migală desenate să imite scrisul de mână al celor mai buni scribi germani.
Biblia, a cărei producție a durat trei ani, a fost triumful lui Gutenberg. A fost totodată și pierzania lui. În 1445, după ce tipărise numai două sute de copii, a rămas fără bani. Neputând să achite dobânda la împrumuturile făcute, a fost nevoit să-i cedeze lui Fust presa, literele și cerneala și să abandoneze meseria de tipograf.
Fust, care își făcuse averea după o carieră de succes ca negustor, s-a dovedit a fi tot atât de priceput pe latura comercială a tipografiei pe cât fusese Gutenberg în partea ei mecanică. Împreună cu Peter Schoeffer, unul dintre cei mai talentați lucrători ai lui Gutenberg, Fust a pus afacerea pe baze profitabile, organizând o armată de vânzători și publicând o varietate de cărți care s-au vândut pe scara largă pe tot cuprinsul Germaniei și Franței.
Deși Gutenberg nu a avut parte de recompensele ei, tiparnița lui avea să devină una dintre cele mai importante invenții din istorie.
sursa: Nicholas Carr, Superficialii: efectele internetului asupra creierului uman, trad.: Dan Craciun, București, Publica, 2012
