Primarii PSD şi PNL, bătaia de joc a şefilor de la Bucureşti

  • Postat în Mass Media
  • la 06-05-2025 12:53
  • 8 vizualizări
Primarii PSD şi PNL, bătaia de joc a şefilor de la Bucureşti
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe vestea.net

Mai pe direct sau pe ocolite, în aceste zile, de la vârful partidelor clasice, PNL şi PSD, sunt emise critici la adresa primarilor din cele două partide care nu s-au mobilizat destul (chiar acuze de trădare) pentru a aduce în tolba candidatului comun destule voturi care să-l propulseze pe Crin Antonescu în turul 2.

Ba sunt accese punctuale în care primarilor li se transmit şi ameninţări voalate că or să vadă ei ce va urma… Şi astfel de mesaje, voalate dar clare, sunt slobozite şi de la Bucureşti dar şi din teritoriu (am văzut chiar ieri un astfeld e buzdugan, mânuit de un lider PNL din Neamţ).

Ce uită toţi aceşti tipi care mustră primarii e un lucru banal şi evident: pe fondul creşterii aderenţei la curentul (şi candidaţii) de sorginte suveranistă, primarilor PSD şi PNL li s-a livrat un candidat de susţinut cu profil electoral de mârţoagă.

Nu, nu e vorba de profilul moral de tip civilizat, pe care îl tot invocă liderii de la Bucureşti şi consultanţii lor de casă ci de un produs electoral… moale, ca să fiu foarte elegant în exprimare.

Pe de o parte, alegătorii aveau de ales între un George Simion vocal, implicat, „de partea poporului”, un Nicuşor Dan cu accent de oengist care luptă cu rechinii imobiliari şi un Crin Antonescu care a bubuit cu celebra declaraţie de bărbat care nu a făcut 10 ani nimic şi a fost întreţinut de nevastă.

Într-un judeţ, Neamţ, care e în topul ideilor de mental conservator, cu accente religioase puternice (densitate maximă de mânăstiri şi biserici), candidatul Crin nu avea cum să capaciteze multe voturi. În acest judeţ, dacă e ca unul din soţi să stea acasă, stă soţia, care creşt copii, face mâncare, se ocupă de curăţenie, de curte etc. Bărbatul e bărbat, merge în pădure şi smulge din pământ un copac (ca să aibă cu ce încălzi familia), pe drum se mai bate şi cu ursul…

Să trimiţi la porţile oamenilor primari care când deschid gura şi primesc completarea „A, ăla care de 10 ani e întreţinut de nevastă. Parazitul ăla…” s-a dovedit a fi, previyibil, o frecţie la picior de lemn.
Practic, primarii dar şi ceilalţi activişti (consilieri locali, consilieri judeţeni etc) au fost trimişi ca să sape un fel de gropi inutile pe care tot ei trebuiau să le astupe.
Iar mesajul de la Centru, la stabilirea candidatului şi după aceea, a fost de tipul „E bine cum stabilim noi, nu ştiţi voi. Noi suntem deştepţi, voi sunteţi proşti…”.

Iar toate mesajele prin care liderii PNL şi PSD spuneau cât se bazează pe primari în această campanie, nu era vreun elogiu ci un fel de ordin dublat de şantaj. Cu creşterea presiunii puse pe umerii acestora, a se vedea şi episodul tip DELIR de la Suceava, în care Ciolacu şi Stănescu urlau a şantaj şi ameninţare, la adresa activiştilor dar şi a tuturor românilor.

La emisiunea Vestea Tic-Tac am pus vreo 5-6 pariuri, în direct, cu invitaţi de la PSD şi PNL, cum că Antonescunu intră în turul 2. Şi le-am câştigat, graţie rezultatului de duminică. Miza a fost una simbolică, o cafea…
Oare de nebun am pus acele pariuri, în văzul lumii? Ca să pierd? Că nu era vorba de miza aparemtă ci şi de credibilitatea mea ca jurnalist şi ca realizator de emisiuni…

Şi nici nu eram vreun activist, pro sau contra vreunui candidat. Pur şi simplu aşa îmi aratau analizele proprii şi ale celor cu care mă sfătuiesc, că şansele lui Crin de a accede în turul 2 scad de la o zi la alta.

Adică eu, un neica-nimeni din presa din Neamţ am văzut corect şi am pariat simţind un trend iar onor marii şefi de la Bucureşti şi consilierii lor plătiţi regeşte (din bani publici) au vrut să le vândă subordonaţilor un candida-poveste cu multe cusături cu aţă albă.
Şi pot jura că nu au făcut asta cu vreun interes ascuns (principalul lor interes fiind conservarea Puterii) ci doar din prostie, aroganţă şi autosuficienţă.
Că funcţiile (inclusiv de şefi de partide) duc la lipsa de oxigenare a creierului pentru unii, mai ales când sunt înconjuraţi de yesmani care de dimineaă până seara le numără scamele şi le spun ce deştepţi şi frumoşi sunt ei.

Ca să concluzionez, dacă PSD şi PNL nu-şi schimbă radical garniturile de şefi şi şefuleţi de la Bucureşti, partidele astea sunt condamnate să-şi continue picajul.
Ca pe un Titanic în care orchestra cântă în timp ce vaporul se duce spre prăpăd…

Daniel VINCA

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente