Cu mulți ani în urmă, unul dintre
paradoxurile orașului Caracal era tariful diferit al biletului de
autobuz din centru până la gară față de acela al biletului de la
gară până în centru. Urmând același traseu. Așadar, de la A la B nu
e întotdeauna egal cu de la B la A. Nici măcar în linie
dreaptă.
Culoarul de comunicare desfășurat
între partenerii de cuplu este semnificat de acțiunile lor, de
expunerea sentimentelor, de exprimarea și de modul în care se
împlinesc nevoile fiecăruia dintre ei.
Principiul culoarului în relația de
cuplu, pe care vi-l supun atenției și criticii, s-a născut din
observațiile făcute în cabinet asupra modelului cerere -
ofertă în cuplu. Voi exemplifica doar cu unul
dintre cazurile observate.
Andrei vine spre Bianca, în mod constant,
cu o avalanșă de oferte emoțional-afective, materiale, financiare,
de împlinire a oricăror nevoi, chiar și a celor abia sugerate.
Culoarul dintre ei este atât de aglomerat de darurile lui Andrei
încât Bianca nu întrezărește nici o fâșie pe unde s-ar putea
îndrepta ea însăși către el (desenul 1). Primește, acceptă și cu
timpul rămâne blocată în obișnuința de a primi: ”Mi se cuvine”,
”Merit”. În timp ce Andrei e blocat în obișnuința de a oferi la
supraplin, dezvoltând treptat sentimentul propriei nemulțumiri față
de nevoile sale neîmplinite în cuplu. Reechilibrarea culoarului ca
zonă de comunicare se realizează sub supraveghere terapeutică:
Andrei și Bianca analizează, de comun acord, ofertele. Începe,
apoi, procesul de selecție. Greu pentru Andrei, foarte greu, dar un
proces care vine cu o nuotate pentru el: învațarea unui nou limbaj,
al exprimării propriilor nevoi în relație. Bianca acceptă să-i
acorde tot sprijinul și învață noul cod, descoperă și răspunde
nevoilor lui.De ce?
Andrei înțelege fenomenul pe care l-a
creat până acum și îl motivează astfel:”Nu am vrut s-o pierd. Unde
mai găsesc eu o femeia ca ea? Vreau și eu o
familie.”
Avalanșa de oferte cu care a venit
Andrei s-a născut din nevoia sa de existență în cuplu. A construit
”cârlige”. S-a asigurat că în acest mod Bianca va avea ”tot ce își
dorește și chiar mai mult”. Problemele au venit tocmai de la acel
”mai mult”. Atât de mult încât Andrei nu se mai zărea din spatele
muntelui de cadouri. Neobișnuit să vorbească despre dorințele lui
și neobișnuit să ceară, nu înregistra nici măcar refuzuri. Ceea ce
îl mulțumea. Prea i se refuzaseră destule în copilărie. Bucuriile
pe care i le făcea Biancăi erau și ale lui, singurele la care avea
dreptul. Să-i împărtășească bucuria, mulțumirea, era răsplata lui.
Nu știe care a fost momentul de revelație, cert îi era că
obosise.
Când i-am redat
prin desen ceea ce îmi spusese, l-am întrebat dacă e o metaforă
grafică suficient de aproape de înțelesurile pe care el le dădea
situației. A fost foarte mulțumit și am continuat să lucrăm astfel
împreună. În sesiunile următoare și cu Bianca. Pentru ea, metafora
culoarului a fost o descoperire chiar mai mare. A mărturisit că
niciodată nu ar fi gândit în acești termeni. Am denumit fiecare
secvență și fiecare săgeată desenată, apoi am eliberat culoarul,
renunțând pe rând la ofertele ”inutile, gratuite, fără noimă” ale
lui Andrei, cum le-a numit Bianca. Acel ”mai mult”. Am așezat în
echilibru ofertele de la A la B și de la B la A abia după ce Andrei
a reușit să exprime în fața Biancăi unele dintre nevoile sale
ascunse atâta vreme. Bianca îl redescoperea. Sau pur și simplu, îl
vedea cu adevărat pentru prima oară.
Eliberat de sub povara lui ”a face
pentru Bianca”, Andrei începe să descopere plăcerea și mulțumirea
pe care i-o procură conversațiile în cuplu și reluarea unora dintre
activitățile sale preferate pe care le părăsise de multă vreme, din
teama că Bianca nu-i va împărtăși pasiunile. Ceea ce de altfel s-a
și întâmplat, doar că a fost motivul suficient pentru ca fiecare
dintre ei să-și acorde timp și spațiu.
După aproximativ 12 săptămâni,
configurația culoarului era alta (desenul 2). Tendința de
aglomerare dinspre A spre B exista încă, dar întreg spațiul arăta
mult mai echilibrat. Culoarul se completează cu oferte inovatoare.
Comunicarea se diversifică. La fiecare întâlnire terapeutică,
desenul suportă modificări și devine fundamentul conversațiilor
noastre.
Spre marea mea surpriză, Andrei și
Bianca au creat o coregrafie care exprimă metafora noastră grafică.
S-au înscris la un curs de dans, o mai veche dorință de-a lui
Andrei, și au ales pași de tango. Se strecoară unul pe lângă altul,
se opresc la jumătate, se îndepărtează și se apropie.
Obișnuințele se depășesc greu și chiar
dacă în spațiul relației terapeutice lucrurile merg bine, Bianca și
Andrei au nevoie să transforme instrumentarul pe care l-au câștigat
în cabinet în comportament solid, testat în practică, fără
artificiile pe care le poate crea un terapeut.
Iată și una dintre povestirile
metaforă pe care le-am creat pentru același cuplu:
Undeva, într-un sat îndepărtat,
o tânără femeie își făcuse o pasiune din a face daruri. Găsea și
crea cele mai neobișnuite obiecte care să se potrivească fiecărei
persoane dintre cele cărora le oferea. Lăsa pachetele dimineața
devreme în fața porților, pândea reacțiile oamenilor, iar bucuria
lor era și bucuria ei.
Toți se obișnuiseră să primească
daruri de la tânăra femeie. Nu trecea nici o zi
fără ceva nou. După foarte multă vreme, tânăra a simțit că bucuriei
sale îi lipsea ceva. Nu înțelegea exact ce, dar într-o dimineață,
când stătea undeva departe și privea lumina de pe chipurile celor
care primeau cadouri, a înțeles. Și-ar fi dorit ca măcar o dată să
simtă și ea la fel ca ei. A trecut pe lângă casele lor și a privit
pe ferestre. Oamenii toți erau foarte preocupați să-și despacheteze
cadourile. Mult prea preocupați încât să se mai gândească la ea și
la nevoile ei.
Atunci când oferi prea mult,
gândește-te că s-ar putea să ții oamenii ocupați cu despachetatul
cadourilor și nu le mai lași timp să se gândească la ce ți-ar putea
ei oferi, la dorințele tale.
Un concept original. Mulțumesc
cuplurilor care au ales să lucrăm împreună.
