Prinţul Philip, cel care a renunţat la Grecia şi la o carieră în marină pentru a rămane în umbră, în spatele Reginei Elisabeta a II-a, a murit la 99 de ani

Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, a decedat vineri dimineaţă, la vârsta de 99 de ani, anunţă Palatul Buckingham.

Ducele de Edinburgh, soţul reginei Elizabeth a II-a, a murit la Castelul Windsor, a comunicat familia regală britanică.

“Cu profundă tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat moartea iubitului ei soţ, Alteţa Sa regală prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa regală a decedat în pace în această dimineaţă, la Castelul Windsor”, a comunicat Palatul Buckingham, conform BBC News.

Steagurile au fost coborâte în bernă la toate instituţiile din Marea Britanie în urma anunţului decesului.

Starea de sănătate a prinţului Philip se deteriorase în ultima perioadă şi se retrăsese din viaţa publică în anul 2017.