Privesc, o, Lună, dalba-ți rază
Și mă gândesc că te-aș iubi
De-ar mai putea-n mine să arză
Focul cel vțnăt de a fi...
Mă mulțumesc în schimb c-un zâmbet,
Cu nemurirea de n-a fi
Ascunsă într-un simplu scâncet
Născut din patima de-a ști...
Și contemplându-ți pasul minții
Tresar văzând pe chipul tău
Ființând dumnezeu și sfinții
Căci dracul e numai al meu...
Retras îmi râde bucuria
Că tu mai ești și o să fii
Iubită precum ți-e menirea
Cum te-am văzut că poți iubi...
Să arză stele, arză soare,
Arză și hăul dintre noi!
Când nu va fi vreo depărtare
Tu m-ăi renaște pentru-apoi...