Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației
mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a
realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a
vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual.
În opera sa, el a oglindit felul de a gândi lumea a țăranului
român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale
operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei
populare românești.
Născut la 19 februarie 1876, la
Hobița, Gorj, Constantin era cel de-al șaselea
copil al lui Radu Nicolae Brâncuși, aflat la a doua sa casnicie cu
Maria Brâncuși.
În toamna anului 1894 Brâncuşi se înscria la Şcoala de
Arte şi Meserii din Craiova, moment de cotitură cu implicaţii, nu
numai asupra destinului său personal, dar şi al artei universale în
general. Acest demers neaşteptat avea însă în fundal o serie de
întâmplări legate între ele, care l-au dus treptat pe tânărul
hobiţean în acest punct, întâmplări care l-au făcut mai târziu să
spună că „Viaţa mea a fost un şir de miracole”.1
Pentru a înţelege mai uşor traseul lui Brâncuşi până la
acest eveniment crucial al vieţii sale, o scurtă biografie se
impune. Mama sa, Maria „era din neam de diaconi. Numele său de
fată, Diaconescu, îi arată şi spiţa şi treapta, amândouă de mândrie
pentru ea...” De aceea ea a dorit ca fiul ei să devină preot: „căci
ea îl visa pe el, pe noul născut, de carte să ţie, popă să fie.
Popă! Ea a visat chiar acest lucru, în noaptea întâmpinării
ursitorilor (a treia seară după naştere), când ursitoarea cea
„bălaie-bălaie, atinsese cartea cu degetul ei de sidef... şi
tălmăcea: Popă o să fie!”era şi mai şi peste diacon!”2 Cu toate
acestea, Constantin, copil fiind, nu părea să aibă o atracţie
deosebită spre carte. Între cinci şi șapte ani, Brâncuşi şi-a
făcut, vara, stagiul de ciobănel la stână, pe lângă un baci în
munte... Locurile erau pline de basme si povești. Muncea efectiv,
şi îşi dădea aportul în mica gospodărie de moşnean, mic proprietar
şi cultivator de pământ, pe un sol de munte cam sărac, cu ierburi
perene şi bogăţii forestiere”.3 Dar cel mai mult, în această
perioadă, l-a fascinat pe Brâncuși, poveștile cutot felul de
întâmplări, povești care aveau să-l inspire în întreaga sa creație
artistică. El a fost marcat de povestea unui cioban care a iubit o
fată săracă pe care a luat-o de la părinți într-o sâmbătă seară,
după care, ea a dispărut.Toată noaptea băiatul a căutat-o, iar
către zori o pasăre i-o adusese pe fată. Brâncuși povestea
întâmplarea, adăugând :”Mereu mă obsedează pasărea asta!”
.
În1912 a inceput sa lucreze la “ Măiastra “, o pasăre
fantastică din povestirile populare românești , având darul de a-și
schimba infățișarea și de a glăsui în mod încântător . În mitologia
populară, pasarea măiastră îl îndruma pe Făt-Frumos în încercările
sale , îl apăra de vrăji și săvârșește o serie de minuni pentru a-l
ajuta . În miturile străvechi , “Pasărea“ este simbolul forțelor
binefăcătoare care îndepărtează răul . ”Măiastra “ a inaugurat
ciclul “ Păsărilor “ , căruia sculptorul avea să-i consacre 30 de
ani de căutări laborioase.
După decesul tatălui, el rămâne ”fiul mamei” și ”Legat
de fustele sale și-a dezvoltat sensibilitatea, dar și grija față de
mamă și sora mai mică, în mod compensatoriu. S-a dezvoltat și
harțagul cu fratele cel mare, rezultat din prima căsătorie, cu care
a avut multe certuri. A preluat, ca adolescent, grijile de pater
familias, pentru a ajuta cele două ființe feminine
neajutorate”.4
In întreaga lui viață, Brâncuși a adorat femeia, a
respectat-o și a protejat-o, sacrificând familia în favoarea artei.
A fost înconjurat de femei frumoase care au fost: muzele,
prietenile sau amantele lui. Brâncuși a păstrat o discreție totală
a legăturilor sale amoroase. La sfârșitul vieții, credincios
concepției sale tradiționale românești despre viață, s-a logodit
simbolic, înaintea morții, cu fiica lui Eugen Ionescu ( Alice-
Marie France care avea atunci 16 ani), spre a nu porni ” nelumit”
în marea călătorie.5
O vagă predilecţie spre artă s-ar putea observa, de
timpuriu (înainte de a fi împlinit opt ani), din obiceiul lui de a
colecţiona pietre de râu frumos şlefuite, cu forme deosebite. Un
alt „semn” ar fi realizarea unor modele de chipuri umane în lut:
promitea câte unui copil din vecini „că, dacă îi păzeşte şi oile
lui, îi va face chipul în humă.”6 Se ştie, de asemenea că, „În
iarnă face oameni de zăpadă; forme în stare să aducă bucurie
oamenilor”.7Se poate constata la Brâncuşi, încă de mic, un puternic
spirit de independenţă, sentiment datorat probabil şi faptului că
rămâne fără tată la vârsta de nouă ani. Se văd şi „primele semne
ale unei firi solitare”, deoarece se izolează pentru un timp,
construindu-şi o colibă de lemne în preajma râului, la „capătul
punţilor”.8
Costache reacţionează, arătându-şi firea independentă.
El nu poate ”organic să accepte constrângeri cărora nu le înţelege
rostul” . Era un copil care făcea totul „numai de capul său”, ne
transmite colegul său de bancă V. Blendea , care îl descrie însă
apreciativ: „avea cap bun, de pricepea repede şi-i plăcea să ştie
de toate”.9Poate că din acest motiv mama sa Maria (căreia „nu-i
poate scăpa spiritul deosebit al acestui copil delicat şi totodată
energic”) „nu şi-a pierdut încă speranţa de a face din el un popă
”şi de aceea a ţinut mereu ca el să facă şcoală, ceea ce s-a şi
realizat: primele două clase (1883, 1884) la Peştişani, clasa a
treia (1885) la Brădiceni, iar în 1886 el „Urmează, dar nu
promovează clasa a patra primară”.10
Nu trebuie uitat că Brâncuşi avea „în sine intuiţia
mândriei unui trecut străvechi, neîndoielnic şi se simţea mândru de
firea înconjurătoare, de locuri, de tradiţiile trecutului care îl
înălţau până la hotarele unde orgoliu devine păcat”.11 El „se ştia
şi se ţinea drept român get-beget, neoş de viţă şi din neam de
seamă, de tulpină din Brediceni şi de ştiinţă difuză şi de la
bătrâni primită ca veniţi de dincolo de munţi”. De la părinţii lui
i s-ar fi transmis că ei sunt „boieri de la facerea lumii”, ceea ce
îi dădea „o semeţie care-l scoate din rândul tovarăşilor lui de
şcoală şi de joacă”.
Aptitudinile înnăscute ale lui Brâncuşi în a prelucra
lemnul, s-au manifestat de când era încă mic, având obiceiul sa
poarte cu el un mic cuțit cu care cioplea orice îi cădea în
mână.12Manualitatea deosebită a lui Brâncuşi era moştenită pe linie
paternă, în special de la bunicul său: Când faima îndemânării
dulghereşti a bătrânului era amintită, sculptorul menționa cu
mândrie : ”moșii mei au durat biserici”.
Brâncuși iși manifestă dorința de indepentență, așa cum
am spus,de timpuriu: prima fugă de acasă se produce la vârsta de
șapte ani, când părăsește Hobița ” pentru a pleca în lume”.13 Este
repede găsit de mamă la Târgu Jiu. Persoanele creative tind să fie
independente, nonconformiste în gândire și acțiune, sunt relativ
neinfluențate de alții. Autonomia este o trăsătură care înglobează
și alte dispoziții sociale: introversiunea, motivația intrinsecă,
autoîncrederea, dorința de solitudine, insatisfacția cu statu-quo.
Celălalte ” fugi” au loc cu acordul mamei și bunicii materne: mama
recunoscând că fiul ei nu are chemarea cărții, și este de acord cu
desprinderea fiilui de casa părintescă, neîngrădindu-i șansa de a
avea o viață mai bună.. Rând pe rând în încercarea sa de a se ”
procopsi” Brâncuși își face ucenicia în boiangeria lui Ion
Musculescu, prin birturi și prăvălii. Dar lui Brâncuși nu-i plăcea
să servească clienții. El era tolerat de catre patroni pentru că
meșterea tot timpul câte ceva. Măiestria lui în cioplitul lemnului
, îl face să accepte un pariu că va construi o vioară. Realizarea
lui Brâncuși a fost, cu atât mai mare cu cât, nimeni în România nu
construia viori, iar el văzuse o vioară în vitrina magazinului cu
obiecte de muzică Baselli. Brâncuși a construit o vioară cu o
rezonanșă uluitoare, folosind o cutie de ambalaj pentru
portocale.14Acest moment a constituit întâlnirea sa cu ”destinul”.
La această întâmplare Omul destinului era de față: C. Grecescu-
perier dar și consilier județean.Uimit de perfomanța tânărului
Brâncuși, intervine și reușește să-i obțină o bursă internă la
Școala de arte și meserii din Craiova. La această școală va învăța:
mecanica, tâmplăria, turnătoria, fierăria, rotăria şi sculptura în
lemn: Brâncuşi obţine notele: 10 (desen industrial), 9 (matematică,
instrucţiune teoretică şi conduită). Practic din acest moment va
începe noua viaţă a lui Brâncuşi şi îndreptarea sa spre artă, ceea
ce l-a făcut să spună, fără îndoială, că „La Hobiţa, în Gorj, m-am
născut, dar la Craiova pentru a doua oară”15 .Ceea ce a urmat, se
ştie: Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti (1898-1902),
plecarea la Paris în 1904 şi, ca un apogeu al „şirului de minuni”,
crearea de către Brâncuşi a unui nou tip de artă, ideatică şi
spiritualizată, lipsită de spiritul mimetic: sculptura modernă.
Făcând această scurtă trecere în revistă a vieții lui Brâncuși am
văzut că traseul său de dezvoltare și evoluție a marcat din plin
profilul psihologic al viitorului artist.
Fără îndoială, din punct de vedere al atitudinii
generale, Brâncuși aparține tipului introvertit. Introvertitul este
în fond un conservator temător de lumea exterioară și de orice
schimbare. Stabilit la Paris, Brâncuși a rămas ancorat în tradiția
românească și în modul de viațăspecific țăranului gorjean. În
închistarea sa, el devine orgolios și dornic de afirmare.
Independența sa a fost mai puternică decât conservatorismul numai
în problema fugilor de acasă și a plecării din țară pentru a-și
urma chemarea. Trăia în mijlocul Parisului ca un ”prince-paisan”,
se îmbrăca aidoma unui cioban carpatin, își confecționase singur
mobilierul , gătea singur, reprezentând exemplar tradiția noastră
seculară.
Atât introvertitul cât și extravertitul sunt
caracterizați din punct de vedere al predominanței funcțiilor
psihologice de gândire-sentiment (supuse rațiunii); senzație-
intuiție (atribuite inconștientului). Din această perspectivă
Brâncuși a fost marcat de o gândire creativă, ca funcție conștientă
și de intuiție, ca funcție inconștientă. Acest tip uman nu încearcă
să convingă pe nimeni, crezând că adevărurile sale se vor impune de
la sine. Nu se pricepe să intre în grații, posedă o gandire
mitologizantă.
Are o capacitate neobișnuită de a-și exprima
sentimentele, verbal sau artistic, pentru a-și exterioriza bogăția
sa de arhetipuri.Gândirea artistului se află în strânsă legătură cu
imaginația, altă funcție psihică extrem de dezvoltată la Brâncuși.
Conform definiției: imaginația reprezintă o minimă originalitate a
modurilor de operare și a produsului final (ieșirea din
tipareşi şabloane, depăşirea schemelor rutinare). Nu
numai, fenomenele imaginative se construiesc înăuntrul sistemului
de gândire, ci şi gândirea se construieşte în interiorul sferei
imaginaţiei, fapt ce conduce la accentuarea laturii
generativ-transformatoare a ei. În fine, imaginaţia se leagă strâns
de creativitate, ca trăsătură globală a organizării personalităţii.
Intricarea creativităţii în procesarea imagistică duce la
individualizarea imaginaţiei creatoare; la rândul său, implicarea
imaginaţiei în structura creativităţii duce la manifestarea
specifică a creaţiei imagistice , în cazul nostru: sculptura.
Rădăcinile imaginaţiei sunt adânc înfipte la Brâncuși, în natura
fiinţei umane, în „instinctul libertăţii“, în „trebuinţa
individualizării şi afirmării Eului“, în „trebuinţa de nou, de
schimbare“, în „trebuinţa de securitate afectivă internă“, în
„reacţia la saturaţie, la monotonie, repetabilitate“ etc. Latura
creativă nu se reduce doar la modul de transformare şi combinare a
secvenţelor imagistice; ea presupune şi legarea a ceea ce se
produce de o semnificaţie, de o anumită funcţie utilitară pentru
om, pentru societate. Aceasta înseamnă stabilirea unei relaţii
specifice de corespondenţă adaptativă între produsele imaginaţiei
şi stările de necesitate ale omului, începând cu trebuinţele bazale
– biologice şi materiale – şi terminând cu cele spirituale – de
cunoaştere, estetice etc.
Maslow vorbeşte de existenţa a două feluri de creaţie:
primară şi secundară. Prima izvorăşte din inconştient şt este
comună tuturor oamenilor, manifestându-se cel mai liber la copilul
sănătos, cu poftă de joacă, capabil să viseze, să inventeze
ipostaze şi roluri diferite, să-şi exprime neîngrădit, spontan,
impulsurile. La adult, creaţia primară se asociază cu o oarecare
feminitate şi sensibilitate faţă de artă. Tipul secundar de creaţie
îşi are punctul de plecare în conştiinţă şi este specific pentru
oamenii practici şi bine organizaţi, ce-şi stăpânesc impulsurile,
dar se preocupă de îndeplinirea cu eficienţă a sarcinilor ce şi le
asumă. Brâncuși a posedat ambele tipuri de activism creator într-o
relativă echilibrare şi armonie. Rezultatul acestei sinteze este
curiozitatea activă şi conservarea capacităţii artistului de a fi
surprins, de a se impresiona, de a se mira, de a se uimi. Pentru
Brâncuși era important să simtă atracţie faţă de ceea ce este
nedefinit şi ambiguu, să fie impulsionat din interior de a
întreprinde „raiduri“ imaginative în domeniul obscur al
necunoscutului, al noului.
În memoriile sale artistul spunea că,
ținuta și modul său de viață au fost influențate de țara sa de
origine, respectiv de: simplitatea, bunul simț, dragostea de
natura. Din textele şi aforismele brâncuşiene se desprinde o
asumare a înţelepciunii populare româneşti, pe care el o numeşte
„filosofia naturalităţii”, care conţine şi normele de conduită
morală strămoşească. În artă, naturalitatea este gândire alegorică,
simbol, sacralitate sau căutarea esenţelor ascunse în material (de
către un sculptor gânditor, şi nu un simplu
fotograf).
Comportamentul lui Brâncuşi în viaţa cotidiană urma şi
el în esenţă normele satului românesc, ale cărui valori despre bine
şi rău se aflau în „filosofia naturalităţii” şi în „doctrina
străbunilor”. El ţinea cont de morala cotidiană populară (de „gura
satului”), păstrând simţul comunitar al satului patriarhal şi
principiile de convieţuire cristalizate de-a lungul
mileniilor.16
Era cunoscut prin bunătate, omenie (calitatea cea mai de
preţ pentru Brâncuşi), bună vecinătate, ospitalitate (homerică la
tinereţe) şi cumpătare.Un aspect care îl asemăna ţăranilor români,
şi care l-a făcut bine cunoscut, era oralitatea „esopică” prin care
acesta ţinea să îşi transmită înţelepciunea şi filosofia sa asupra
vieţii şi lumii.
Altă componentă a personalității creative a lui
Brâncuși este originalitatea în gândire și idei, capacitatea de a
vedea lucrurile în modalități noi. Originalitatea se exprimă și
prin aptitudinea de a lăsa la o parte sistemele ferm structurate și
stabilite,și de a utiliza elementele și concepțiile în afara
contextelor inițiale. În acest sens, Brâncuși refuză să lucreze ca
practician în atelierul lui Auguste
Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: ”La
umbra marilor copaci nu crește nimic”. 17
Teresa M. Amabile spunea în 1992 că ” oamenii sunt mai
creativi atunci când sunt motivați în primul rând de interes,
plăcere, satisfacție, de caracterul incintant al muncii, decât
atunci când acționează sub impulsul presiunii externe”.18Persoana
motivată intrisec va desfășura o activitate mai creativă decât cea
extrinsec motivată. Brâncuși este adânc implicatîn
activitatedeoarece este liber de preocupările exterioare,
irelevante pentru activitate. Din punct de vedere al motivației,
Brâncuși a excelat. El a creat în ritmul impus de el, nu a făcut
nici un rabat de la calitate în favoarea timpului de lucru..A
cunoscut gloria din timpul vieții, nu a avut grija banilor și nici
nu s-a expus în scandaluri precum alți artiști ai epoci , Picasso
sau Dali.
Dualismul personalităţii lui Brâncuşi apare însă şi în
registrul histrionic al comportamentului său, atunci când îşi
primea oaspeţii în atelier, ascunzându-se în spatele imaginii pe
care în spirit ludic şi-a construit-o pentru public. Latura sa
teatrală se îmbina însă armonios cu personalitatea sa, care inspira
consideraţie. ” Bucuria” era starea naturală a lui Brâncuși pe care
și-o menținea din copilărie, el păstând sentimentul unei ”
permanente copilării” în viață. Brâncuși spunea”În sufletul meu nu
a fost niciodată loc pentru invidie - nici pentru ură, ci numai
pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând.
Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul
permanentei noastre copilării în viaţă”.19
Iată câteva comportamente ale personalității
histrionice:
1.caută să atragă atenția celorlalți, nu agrează
situațiile în care nu este în centrul atenției.
2. caută stăruitor afecțiunea propiului
anturaj
3. dramatizează exprimarea propriilor emoții, care sunt
foarte schimbătoare
4. stilul discursului său este mai de grabă emoțional,
căci evocă impresii și este lipsit de precizie și
detaliu
5. are tentința de a idealiza sau, dimpotrivă, de a
deprecia excesiv persoanele din anturajul său
Exemple ale comportamentului histrionic în viața lui
Brâncuți,sunt nenumerate:
1.Aspectul fizic și moral, atribute
ale uneipersonalități puternice, erau simbolizate
printr-o vestimentație specifică (haină și barbă albă) dar și de o
detașare față de mondenitatea și retragerea deliberată în universul
creației.
2.Utiliza un procedeu al intimidării, pentru a intui
adevaratul caracter al omului. De exemplu, în cazul dramaturgului
Eugen Ionescu, la prima lor întâlnire, auzind că este dramaturg,
Brâncuși îi afirmă respicat: ” Detest teatrul!”.20 La răspunsul
scriitorului că tocmai din acest motiv scrie drame, sculptorul se
îmblânzește și deschide o sticlă cu șampanie.
3.Nu respecta comenzile ad litteram, ci inova după cum
îi dicta geniul său. În cazul comenzii primite în 1907 de la Eliza
Stănescu pentru Cimitirul Dumbrava Buzău, în care i se cerea să
execute bustul lui Petre Stănescu şi o femeie aplecată plângând,
Brâncuşi nu respectă decât prima parte (bustul defunctului),
dezbrăcând femeia şi transformând-o într-o Rugăciune
sfâşietoare.
Un alt exemplu : în
1903 primește prima comandă a unui
monument public, bustul generalului medic Carol
Davila, care a fost instalat la Spitalul
Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui
Brâncuși din București. Această comandă urma să-lajute pe Brâncuși
să plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost
împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca
să înceapă lucrul, iar a doua tranșă ar fi urmat să o primească
după terminarea bustului. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost
prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost
nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii
contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre
exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite
în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de inabilitatea
consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de
ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor
necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul
către Paris pe jos. Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident
astfel:” Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care
mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un
bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în
mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a
izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut
stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și
spaimă a doctorului Gerota, de față... și dus am fost, pomenind de
mama lor”.21
4. Brâncuși avea o strategie de dezvăluire a noilor sale
lucrării: După ce îşi plimba multă
vreme vizitatorii în jurul sculpturii vizate, acoperită
cu pânză albă, aţâţând curiozitateaacestora la maximum,
amfitrionul, cu un gest larg, teatral, smulgea acoperământul, fără
comentarii.
5.El iși fascina vizitatorul și prezumtivul cumpărător,
prin montarea unor sculpturi pe socluri rotative, reflectarea
capodoperelor sale pe suprafețe suprașlefuite.
6.Când a deprins arta fotografierii, Brâncuşi făcea
numai fotografii deformate, urmărind efecte de incadescență,
estompări, reflexe, umbre.22
7.Brâncuși spunea că ”Opera de artă trebuie să fie
creată ca şi o crimă perfectă - fără pată şi fără urmă de autor...
Arta (mea) este realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din
realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată - poate în
singura realitate valabilă.”23
”Un monument depinde întotdeauna de locul anumit pe care
îl alegi şi de cum va răsări sau va apune soarele deasupra lui, de
însăşi materia înconjurătoare... De abia atunci, având aceste date
(perspective, fotografiate la diverse ore şi luate din diferite
unghiuri), îţi poţi alege materialele şi poţi să îi studiezi
formele - care vor trebui să se lege perfect cu Natura - şi să îi
fixeze monumentalitatea”24. Iată de ce în cazul ” Coloanei
recunoștiinței nostre fără sfârșit ” față de eroii căzuți în primul
război mondial, în loc de o singură piesă, Brâncuși realizează
nemuritorul triptic al Porții sărutului, Aleea scaunelor, Biserica
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, proiectate peste Coloana fără
sfârșit.
8.Faima lui Brâncuși a devenit notorie și datorită
scandalurilor provocate de noutatea lucrărilor sale: în 1920 la
Salonul Internațional de la Paris, sculptura Principesa X a fost
scoasă din expoziție datorită simbolisticii sale falice; între
1926-1928 are locprocesul cu Vama S.U.A. câștigat de Brâncuși.
Vameșii americani aucatalogat lucrarea „Păsări în văzduh”, drept
obiect industrial și a supus-o vămuirii.
9.Nu în ultimul rând ,trebuie subliniat ca Brâncuși era
conștient de faptul că se afla în posesia unei ” comori” având
misiunea de a o trasmite generațiilor următoare. Mai credea că cea
mai mare fericire constă în contopirea esenței sale cu cea divină.
Se simțea aproape de Dumnezeu. Brâncuşi era conştient de valoarea
sa, de geniul său. Acest lucru ni-l mărturiseşte chiar sculptorul
prin maxima: „Nu mai sunt de mult al acestei lumi: sunt departe de
mine însumi, desprins de propriul meu trup, mă aflu printre
lucrurile esenţiale”. 25
1.Giedion-Welcker,C.(1981).Constantin
Brâncuşi.Bucureşti.Ed:Meridiane,1981 p.131
2.Paleolog,V.G. (b),(2004). Tinereţea lui
Brâncuşi.Craiova. Ed:Scrisul Românesc.p.16
3.Pandrea, P.(b)(2009). Brâncuşi. Amintiri şi
exegeze.București.Ed: Vremea,p.20
4.Ibidem
5.Lemny,D.,(2005), Constantin Brâncuși.Iași.
Ed:Junime
6.Buican,Alexandru,(2006). Brâncuşi, o
biografie.București. Ed: Artemis. p.34
7.Idem,p. 15
8.Comarnescu,P.,(1972).Brâncuşi.Mit şi metamorfoză în
sculpturacontemporană,București,Ed: Meridiane, p.29
9.Idem,p.30
10.Brezianu, B.,(1998). Brâncuşi în România,București,
Ed: Bic All, p .15
11.Paleolog, V.G. (b), (2004).Tinereţea lui
Brâncuşi,Craiova, Ed:Scrisul Românesc,p.19
12. Buican,Alexandru,(2006). Brâncuşi, o
biografie.București. Ed: Artemis. p.35
13.Brezianu, B.,(1998). Brâncuşi în România,București,
Ed: Bic All, p .15
14.Idem,p.16
15.Georgescu-Gorjan, S.,(2012). Aşa grăit-a
Brâncuşi, Craiova.Ed:Scrisul Românesc,p.176
16.Sursa :”Spirit” și ”Materi” în viziunea unui
artist filosof :Constantin Brâncoveanu. Rezumat teză
doctorat.Buliga,S.L.Disponibil online la
www.unibuc.ro.Accesat la data de
22.02.2015
17. Zărnescu, C.,(2004). Aforisme și textele lui
Brâncuși.Ediția a IV-a.Cluj-Napoca,Ed :Dacia
18..Amabile, Teresa M. (1992). Growing Up
Creative: Nurturing a Lifetime of Creativity (2nd ed.). Creative
Education
Foundation.ISBN978-0930222895
19. Zărnescu, C.,(2004). Aforisme și textele lui
Brâncuși.Ediția a IV-a.Cluj-Napoca,Ed :Dacia
20.Pandrea,P.,(1967).Brâncuși-Amintiri și
exegeze.București.Ed :Meridiane
21.Lemny D.,Velescu,C.R.,(2004), Brâncuși
inedit.București.Ed :Humanitas
22.Marconi,R.,(1997).Politica Spațiului.Priveliști
inedite și oglinzi capcană în Atelierul Brâncuși.Revista ”Brâncuși”
Nr.4
23.Zărnescu, C.,(2004). Aforisme și textele lui
Brâncuși.Ediția a IV-a.Cluj-Napoca,Ed :Dacia
24.Idem
25. Georgescu-Gorjan, S., (2012),Aşa
grăit-a Brâncuşi,Craiova, Ed:Scrisul Românesc
