Qatarioții

  • Postat în Life
  • la 28-01-2015 18:29
  • 322 vizualizări
Tocmai s-a terminat prima serie de sferturi de finală de la Mondialele de Handbal Masculin 2015. (Nu, România nu participă nici la ăsta). Polonia a trecut de Croația, ceea ce nu-i mare sfîrîială, leșii au mai fost pe-acolo prin stratosferă. Mai interesantă este povestea Qatarului, care a învins Germania la două goluri și a prins careul de ași.
Qatar? ce-i aia Qatar?
Păi e chestia aia micuță din Golful Persic, situată pe o peninsulă lunguiață, și care va găzdui și Mondialele de Fotbal din 2020, zise și "ale corupăciunii". La handbal, au naturalizat străini pe bandă rulantă, sîrbi, spanioli și ce-or mai fi, că-s ieftini, la kil, și-au tras antrenor fost campion mondial cu Spania, și hocus-pocus! acum au echipă. Nu prea vezi Muhammazi și Abdallahi pe parchetul sălii, ce-i drept, dar asta n-are a face, sînt destule cearceafuri în tribune.
De ce vă mirați? Păi tot Qatar este și organizatorul acestui Mondial ...
Deci, cu o mică-mare investiție (banii din petrol curg, și dacă nu curg, pică) în arene și oameni, cu oleacă de ajutor din partea scutierilor fluierului (căci cavaleri ai fluierului nu se pot numi), iată că se poate. Comentatorii se declarau mulțumiți că gazdele au ajuns în sferturi, pentru a menține interesul local, dar nu le dădeau șeicilor șanse de a trece mai departe: "Gata, v-ați făcut damblaua, v-ajunge!"
Ei uite că nu le ajunge.
Mai știi, poate au plătit precum sud-coreenii la C.M. de Fotbaal 2002, să ajungă în semifinale.
Mai cumplit ar fi dacă au plătit ca portughezii, care nu mai departe de anul trecut au cotizat pentru tenis de masă și au luat titlul european pe echipe, mi se pare.
Curat murdar, coane Fănică! gri-murdar, adică ... și, mai precis, gri-petrol-murdar.
În a doua serie de semifinale, aproape de pauză, avem:
Danemarca - Spania 8-10
Franța - Slovenia 15-7

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente