Redefinirea expresiei „muncește din greu”

„Maria, trebuie să muncești din greu dacă vrei să obții ce-ți dorești”, am spus eu în timp ce am apăsat pedala de accelerație în traficul greu. Semaforul se făcuse verde. Am obiceiul acesta de a intra pe modul de „discurs motivațional” uneori când sunt cu sora mea. O fac dintr-o responsabilitate morală, dat fiind faptul că este cu 15 ani mai tânără decât mine. Îi povestesc lucruri despre viață, lucruri pe care eu aș fi vrut să le aud la vârsta ei, lecții pe care eu le-am învățat. Apoi încerc să îi stârnesc curiozitatea prin variate întrebări.

Aproape de următorul semafor am apăsat ușor frâna. Muzica din habitaclu anula orice zgomot exterior, dar noi nu am mai scos un cuvânt. Probabil că eram obosiți. Maria terminase antrenamentul de atletism, iar eu avusesem multe ședințe în ziua aceea. Atunci m...