Lia a lansat un remake după piesa „Nostalgie” compusă în anii ’80 de Marian Nistor și lansată de Angela Similea.
Colaborarea cu Just Eddie pentru piesa „Nostalgie” oferă noului produs vii accente disco.
„Încă nu știu dacă nostalgia e mai mult o calitate ori un defect, mă gândesc des la asta, dar știu sigur că e o adevărată poezie piesa Angelei Similea, „Nostalgie”. Am rupt bucăți din ea pentru că mi s-a părut mai interesantă juxtapunerea în felul acesta. Maniera în care sunt scrise și cântate versurile acompaniate de sound-ul fresh, te invită să dansezi, iar eu sper ca voi să faceți asta într-un număr cât mai mare”, spune LIA.
Despre LIA
LIA este o artistă care a readus pe scena muzicală din România anii ’80, prin intermediul reinterpretărilor și compozițiilor acestor ani. Prima piesă lansată de LIA a fost „În urma ta”, fiind urmată de o colaborare inedită alături de actorul Adrian Nartea pentru „Aleea din colț”. În continuare, LIA pregătește proiecte care au ca temă principală nostalgia. Acest sentiment este readus în atenție de artistă prin fiecare piesă pe care o semnează.
Despre Just Eddie
Just Eddie este un DJ și producător care și-a început cariera în 2017 mixând la evenimente private. Interacțiunea cu muzica l-a îndreptat către producției muzicală și creația propriilor piese ca manieră de exprimare. Misiunea lui este să aducă zâmbete pe chipurile celor care îi ascultă piesele.