Săptămâna aceasta, cei 11 tineri implicați în proiectul
„Tineri împuterniciți – competențe pentru viitor” au continuat
seria de ateliere care le permit dobândirea de importante abilități
de viață, iar roadele muncii lor încep să se vadă.
În centrul programului desfășurat zilnic au stat activitățile
de croitorie în cadrul atelierului de lucru – terapie ocupațională
prin creație artizanală. Sub îndrumarea formatoarei noastre,
tinerii au exersat coaserea materialelor textile, egal și uniform
și realizarea corectă a unui tighel la 0,5 cm. Următorul pas a fost
să experimenteze coaserea produselor croite cu material de bază și
melană. Formatoarea a îndrumat tinerii în împărțirea fazelor și
munca înlănțuită : coaserea produselor, pișcarea colțurilor,
întoarcerea produselor, călcarea produselor, umplerea produselor cu
melană și materie primă, tighelirea produsului finit, sortare și
verificare CTC.
La atelierul de dezvoltare a abilităților de viață, tema
săptămânii a fost: autocunoașterea și stima de sine. Tinerii au
fost implicați în exerciții practice prin care au fost conduși de
către asistentul social mai întâi să-și construiască propria
eco-hartă, cu relațiile și persoanele semnificative din viața lor,
realizând apoi identificarea calităților și a defectelor acestora.
Pasul următor a fost să aducă acest exercițiu de reflecție la nivel
personal. Tinerii au fost sprijiniți să intre într-un proces de
autocunoștere. Fiecare a reflectat asupra punctelor sale forte și
asupra aspectelor ce îi caracterizează și pe care și-ar dori să le
îmbunătățească. Tinerii au avut ocazia să exerseze să-și
argumenteze punctele de vedere. Nu în ultimul rând, activitățile de
grup s-au concentrat pe subiectul stimei de sine, tinerii fiind
conduși printr-o serie de activități menite să-i facă să descopere
metode care ne ajută să ne simțim mai bine. Accentul a fost pus pe
creșterea capacității lor de a-și îmbunătății modul în care se
percep pe sine și dezvoltarea abilității de a construi relații cu
cei din jur în care ei înșiși să fie valorizați pentru ceea ce
sunt.
A doua parte a
fiecărei zile de activități a fost dedicată experimentării unor
roluri diferite, tinerii devenind voluntari, iar membrul echipei
Asociației Stea, devenind facilitator al procesului de construire a
primului lor proiect de voluntariat. Activitățile desfășurate sub
forma unor ședințe de grup organizate online, au început prin a-i
ajuta pe tineri să înțeleagă ce este un proiect, ce elemente are și
cum se construiește un proiect. Tineri au fost apoi îndrumați să
facă exercițiul practic de a trece prin toate aceste elemente,
pornind de la definirea obiectivelor, a activităților, a resurselor
necesare, a rolului și responsabilităților membrilor echipei, a
calendarului de implementare și a măsurilor de reducere a
riscurilor identificate. Acesta nu a fost un exercițiu abstract, ci
unul cât se poate de concret, pornind de la cauza aleasă de tineri,
și anume susținerea educației copiilor din comunitatea
marginalizată Sătmărel. Proiectul tinerilor îl reprezintă
realizarea unui târg de Crăciun online prin care se oferă produsele
artizanale create de ei în cadrul atelierului de creație,
sătmărenilor care doresc să doneze cărți noi de citit, cu povești,
adaptate copiilor pe mai multe categorii de vârstă, de bună
calitate, cu multe imagini, stimulând interesul celor mici pentru
lectură.
Și nu în ultimul rând, asistentul social a continuat cu
tinerii seria de ateliere menite să le dezvolte competențele
digitale. Având în vedere că municipiul Satu Mare este în
carantină, toate activitățile din această perioadă s-au desfășurat
online. Tinerii au continuat să învețe să folosească tehnologiile
de comunicare la distanță, dincolo de experimentarea
funcționalităților a două platforme de comunicare online, ei au
fost sprijiniți să învețe să-și creeze conturi e-mail, tocmai
pentru a se putea loga la diferite platforme și pentru a începe să
comunice și prin acest mijloc, atât de actual în perioada de față.
Asistentul social a profitat de ocazie pentru a le prezenta
tinerilor la ce îi ajută să aibă o adresă de e-mail, de la
posibilitatea de a-și face singuri diverse programări online la
servicii publice, până la trimiterea unui CV pentru a răspunde unor
oferte de angajare.
Proiectul „Tineri
împuterniciți – competențe pentru viitor” este derulat de Asociația
Stea, cu finanțare din partea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Satu Mare,
în cadrul Concursului Local de Proiecte de Tineret
2020.