În anul 1961 am avut neșansa să pornesc pe calea alfabetului cu un învățător ciudat al cărui nume l-am uitat, în satul Petrești, comuna Corbeanca, altceva decât este acum. Era un sat cu 30-40 de gospodării.
Era un domn invalid care umbla cu un baston de lemn lăcuit.
De câte ori intra în clasă, dimineața, trimitea câte un elev să îi aducă un pahar cu apă proaspătă de puț (fântâna din curtea școlii). Cu greu prichindelul de 7 ani reușea să scoată găleata plină cu apă din puț. Umplea repede paharul și fugea la dom’ învățător.
Puturosule de ce nu te miști mai repede; și trosc un baston trosnit în cap sau pe spinare.Fără a răspunde ceva gâlma de om fugea în bancă și se așeza liniștit să nu mai ia altă „bastoneală”. Domnul, pentru că nu iubea termenul de tovarăș, punea o aspirină în pahar și cu un creion de pe catedră mesteca lung, parcă meditând la ce face.
În cele din urmă �...