Cat de actual mai este astazi modelul de conducatori propus de Sf. Imparati Constantin si mama sa, Elena? Care ar fi idealul omului de stat astazi? Exista vreo compatibilitate intre calitatea de om de stat si cea de sfant? 21 mai este ziua in care Ortodoxia si Catolicismul cinstesc peSfintii Imparati Constantin si Elena. Sunt singurii oameni de stat carora Biserica le-a acordat recunoasterea cea mai inalta intre sfintii venerati, socotindu-i a fi intocmai cu Apostolii. Adica activitatea lor a fost atat de importanta pentru misiunea Bisericii in lume, incat a fost echivalata cu cea a Apostolilor.

Elementul central al acesteia il constituie intelegerea rolului social fundamental pe care crestinismul il poate avea intr-un Stat. Prin urmare, in anul 313, semneaza impreuna cu Licinius, Decretul Imperial de la Milano (Mediolanum) prin care acorda crestinilor toleranta religioasa din partea autoritatilor. In acest fel, crestinismul nu mai era socotit ilegal, ceea ce generase pana la acea data valuri de sange martiric. Dar activitatea lui Constantin nu se va opri aici, ci, dornic de dezvoltare a unui Stat puternic si armonios, va sprijini activ crestinismul, prin implicarea in ridicarea a noi lacasuri de cult si institutii sociale, prin returnarea proprietatilor confiscate crestinilor, prin finantare publica a Bisericii, prin facilitati acordate clerului, el insusi declarand ca se considera slujitor al lui Dumnezeu. Dupa 324, cand devine Imparat al intregului Imperiu Roman, Constantin a dorit un Stat reformat, care sa fie eliberat de coruptia si jocurile politice din vechea Roma.

Asa apare Constantinopolul (noua Roma) si ceea ce, mai tarziu, va deveni Imperiu Bizantin. Se implica si in organizarea Primului Sinod Ecumenic, pentru a restabili pacea spirituala intr-un Imperiu macinat de discutii teologice intre cei ce sustineau dumnezeirea lui Hristos si cei ce nu o sustineau (arieni). De aici si parerea gresita a unora ca Imparatul este cel ce a impus crestinismul. Nu avea cum sa impuna ceea ce deja exista, dar a avut inteligenta de a se folosi de crestinism si impactul sau social pentru a instaura un imperiu infloritor si o civilizatie care va da lumii multe valori. In tot acest timp, a fost sprijinit de mama sa, Imparateasa Elena, ea insasi o sprijinitoare activa a crestinismului. Intr-un final, in anul 337, simtind ca il parasesc puterile, Imparatul se va increstina prin Botez. Ceea ce conteaza pentru noi, cei de astazi, sunt cateva chestiuni legate de statura acestor sfinti care au fost si oameni politici. Apropierea politica de crestinism se poate explica foarte usor prin capacitatea extraordinara a Imparatului de a sesiza ca, fata de alte religii, crestinismul era un important factor al pacii si stabilitatii sociale. Religia iubirii, asa cum mai era cunoscut crestinismul, nu putea fi un element usor de trecut cu vederea pentru un om politic ce-si dorea un Imperiu stabil, armonios si puternic. De aceea, Constantin pune bazele a ceea ce istoria va consemna, mai tarziu, ca simfonia bizantina, adica cooperarea activa intre autoritatile politice si cele spirituale, pentru binele social. Cum ar veni astazi: Parteneriat, dar nu Partizanat politic, in beneficiul credinciosilor.

Desigur, de-a lungul timpului, Bizantul a aratat care sunt beneficiile, dar si limitele acestei „simfonii bizantine”, care nu intotdeauna a functionat pentru scopul propus, ci a mai avut parte si de exagerari si chiar substituiri de rol, atat din partea Statului cat si a Bisericii. Un om politic poate deveni sfant, pentru ca sfintenia este idealul si desavarsirea dragostei, dar un sfant nu poate fi folosit in jocurile politicienilor. Tocmai de aceea, Hristos nu poate fi cap de partid, desi El invita toate partidele la intelegerea unui fapt: diferentele ideologice dintre politicieni ar trebui sa fie doar cai spre atingerea armoniei sociale. Daca lucrurile nu stau asa (iar in Romania nu mai vad dezbateri ideologice in plan politic de muuulta vreme) atunci acea societate este in pericol, conform chiar spuselor Scripturii: „atunci cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni.” (o spune tot un Imparat, David, in Psalmul 11,8) Astazi, modelul bizantin de cooperare dintre Stat si Biserica, regasibil chiar si in legile actuale romanesti, suscita vii preocupari si polemici, intr-o societate din ce in ce mai secularizata.

Dupa Revolutia Franceza, traseul dialogului dintre Stat si Biserica a fost puternic modificat la nivel european cel putin, tinta fiind neutralitatea religioasa a Statului in raport cu toate religiile. Dar pana si acest model are defectele lui, deoarece este imposibil sa nu tii cont de impactul social pe care credintele religioase ale cetatenilor il au asupra comunitatii in ansamblu. Un stat responsabil fata de proprii cetateni nu-si poate permite sa ignore acest fapt, ci este dator sa aibe iubire de smarinean milostiv, cercetand fara discriminare pe toti cetatenii sai si, mai mult indraznesc a spune, indrumandu-i pe calea Binelui (discutia despre Stat activ si pasiv in raport cu cetateanul nu cred ca isi are locul chiar acum). Doar un politician tiran, mercantil sau fariseu isi poate permite sa nu-si iubeasca poporul, sa-l ignore sau, mai rau, sa-l tradeze, fie ignorandu-i valorile, fie impunandu-i cu sila altele.

Prin urmare, incercand sa cantaresc logic datele problemei, cred ca Sf. Imparati Constantin si Elena raman actuali, fie si printr-un singur fapt: crearea unui cadru in care comunitatea sa-si poata exprima liber credintele religioase, atata vreme cat ele nu contravin normelor sociale de convietuire. Scoaterea de sub ilegalitate a crestinismului nu a fost decat fundamentul unui act politic cu implicatii profunde: recunoasterea oficiala a unui cult religios. Ceea ce presupune si certitudinea ca acel cult functioneaza in normele bunei convietuiri sociale, fara a aduce atingere persoanei si demnitatii fiecarui cetatean.

Tocmai de aceea, Statutele oficiale ale cultelor sunt recunoscute astazi prin hotarare de Guvern. Dar chestiunea nu este atat de simpla, in contextul in care multiculturalismul european incepe sa dea semne de „incremenire in proiect”. Adevarata provocare a oamenilor politici de astazi este sa reuseasca sa echilibreze balanta intre drepturi si obligatii, oferind fiecarui cetatean garantia ca acesta isi poate exprima liber valorile si credintele sale, contribuind la armonia sociala (atat de trambitata dar greu de obtinut) nu periclitand-o in vreun fel, prin extremism, fie el si religios. Ori, aceasta nu se poate realiza ignorand liantul esential al societatii: iubirea fata de aproapele. PS dedicat constantenilor. Referindu-ma la Constanta, Sf. Imparati sunt si ocrotitorii spirituali ai Constantei. Ar fi bine de reamintit ca numele orasului vine de la sora Imparatului, Constatia, si a fost acordat stravechiului Tomis tocmai ca o recunoastere a importantei sale in zona, inca din acele timpuri. Chiar daca dupa caderea Bizantului, Constanta a cunoscut si statura de Kustenge, un fapt ramane: Constanta (si Dobrogea intreaga) ramane model european de multiculturalism si buna intelegere si convietuire intre etnii diverse. Poate ca ar fi cazul ca Europa sa nu mai caute in desert solutii pentru degriparea multiculturalismului ci sa mai si invete din ceea ce noi avem de secole. S-o putea? Eu cred ca da.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)