ȘOCANT.Un bărbat a intrat în sediul SPFL Ploiești, amenințând că-și dă foc.Ptecizări SIMONA DOLCINEANU, directorul instituției

  • Postat în Regional
  • la 26-09-2024 19:18
  • 55 vizualizări

Un incident șocant s-a petrecut joi dimineață, în jurul orei 10.00.

Un bărbat a intrat în sediul SPFL Ploiești, amenințând că-și dă foc.

Individul avea la el și o sticlă cu benzină , susținând că vrea să incendieze clădirea și să se sinucidă.

Anterior, acesta a mers în audienţă pentru a solicita date despre fostul proprietar al unei casei în care locuieşte, directoarea SIMONA DOLCINEANU i-a spus că informaţia este secret fiscal a revenit şi a ameninţat că îi dă foc acesteia, stropind cu benzină în incinta sediului Finanţelor Locale.

„S-a prezentat la mine în audiență o persoană care solicita date despre fostul proprietar al locuinței în care locuiește. I-am explicat că nu este legal, de altfel primise răspuns oficial din partea noastră și înainte de ziua de astăzi.

Nu a acceptat acest răspuns, a aruncat documentele și a spus că se duce să își dea foc. Nu am crezut că va face lucrul ăsta, vă zic sincer, dar iată că în zece minute de la această amenințare a apărut la mine în birou.

Eram singură, s-a îndreptat spre scaunul meu cu o sticlă de benzină, i-a desfăcut dopul, acum nu știu care îi era intenția: să dea pe mine, să dea pe jos… Noroc că a apărut paznicul instituției și am reușit să mă strecor cumva printre perete și acest domn.

Am ieșit afară, au mai venit colegi de-ai mei, au încercat să-l imobilizeze. A împrăștiat benzină pe jos, în casierie, în holul secretariatului și pe el (s-a stropit).

Au venit pompierii, a venit SAS-ul, a venit Poliția, toate organele abilitate și a fugit omul. Nu știu ce s-a întâmplat mai departe” a precizat pentru observatorulph.ro, Simona Dolniceanu.

Comunicat IJP PRAHOVA:

„Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au fost sesizați, la data de 26 septembrie, în jurul orei 10:00, cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns în sediul unei instituții publice din municipiul Ploiești, având o sticlă asupra sa, amenințând că se sinucide.

La fața locului, au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, precum și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din primele verificări stabilindu-se faptul că bănuitul, un bărbat, de 57 de ani, din municipiu, a pătruns în sediul instituției, ar fi amenințat că se sinucide și că va incendia clădirea, aruncând în interiorul acesteia cu produs petrolier, fără a aprinde substanța respectivă, ulterior plecând de la fața locului.

La sosirea echipajelor de poliție, bănuitul nu a mai fost găsit la fața locului.

La scurt timp, în urma căutărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești l-au depistat pe bărbat, în acest moment aflându-se la sediul unității de poliție, în vederea clarificării situației de fapt, urmând a fi luate măsurile legale în consecință.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la distrugere prin incendiere.

În urma probatoriului administrat, față bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.”

Foto ilustrativ

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente