Start în iunie

 

# E verde copleșitor și iarba crește ca nebuna, înfloresc toate, chiar dacă evoluțiile vegetale sunt ușor întârziate față de anul trecut. Trandafirii abia acum se pregătesc să înflorească, cireșele nici nu s-au colorat, pernele pentru scaune și hamacul stau mai mult prin casă.

# Răsadurile de ardei par din plastic, noroc cu faptul că s-au îngălbenit și asta dovedește că-s vii, roșiile sunt mici, amărâte și cam movulii; cresc bine plantele de fasole, pătrunjelul și țelina de frunze și-au luat avânt și, pentru prima dată, avem mărar, motiv de mare bucurie pentru mine.

# N-am deschis încă sezonul la șlapi, flisurile sunt încă la putere, panoul din dormitor pleacă seară de seară, rufele nu se usucă nici de nebune dacă nu le bag în casă; câinii arată într-un mare fel uzi și plini de noroi, cu lațe curgânde, pisicile au ca