Deputatul Ciprian Şerban ar putea pierde funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor în favoarea şefului său de partid, Sorin Grindeanu, anunţă stiripesurse.
„Conform surselor noastre, PSD ar putea intra la guvernare, dar
numai dacă vor primi ministere cu mare greutate cum ar fi:
Transporturile, Finanțele, Justiția etc. De asemenea, ar putea fi
vânat și Ministerul Dezvoltării.
Totodată, cei de la PSD solicită funcția de președinte al Camerei
Deputaților, pentru Sorin Grindeanu. Liderul interimar al PSD nu va
mai rămâne la Transporturi pentru că asta ar însemna să fie
subordonatul lui Ilie Bolojan. Cei din PSD nu ar accepta niciodată
ca liderul lor de partid să fie subordonat unul lider de partid
care are un scor la jumătate”, menţionează sursa citată.
Apropiaţi ai PSD spun că este vorba de o ipoteză de lucru,
printre multe altele.
„Astfel de funcţii nu sunt ale unei persoane ci ale partidului. Şi
e normal să fie asigurată o funcţie importantă – vom vedea care –
pentru şeful unui partid care intră la Guvernare, având şi un număr
semnificativ de parlamentari. Dar, deocamdată, e vorba de discuţii,
ipoteze, variante de lucru”, a precizat una din aceste surse.