Poate că nu ți-am mai spus de mult cât te iubesc,
Poate din obișnuință,
Poate din firescul de a fi parte din tine,
Poate din credința care ne-a ținut mereu rai îmbrățișat la rău dar și la bine.

Poate că nu ți-am spus de mult cât te iubesc din vina rutinei care ne obișnuiește până și cu cea mai cronică singurătate, poate din naivitate sau poate din frica de a-ți uita albastrul privirilor dincolo de nori, dincolo de eternitate.

Poate nu ți-am spus că te iubesc imponderabil, așa de înalt încât la fiecare despărțire sufăr un fel de cădere pe care numai tu o poți atenua.
Poate că nu ți-am spus cât te iubesc sub greutatea cuvântului Dor care niciodată nu minte, dar care mă strivește între cearceafuri pline insomnii și suferințe.

Poate că nu ți-am spus cât te iubesc sub jurământul simțămintelor,
Dincolo de orice gând, de cuvânt, de bariera vanităților lumești,
Simțind că doar atunci când te iubesc mai mult, există mai mult.
Poate că nu ți-am spus cât de mult te iubesc în strânsoarea înclinațiilor mele copilărești,
iar astăzi, la jumătatea unei singurătăți,... tu de care parte ești?

Imagine și text
~ E.I.N ~