Președintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite au lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică un atac aerian asupra a trei situri nucleare iraniene: Fordo, Natanz și Isfahan. Atacul, descris de Trump drept „foarte reușit”, vine pe fondul escaladării conflictului dintre Israel și Iran, aflat în a doua săptămână.
Într-un discurs la Casa Albă, președintele american a precizat că „toate aeronavele implicate în atac sunt acum în afara spaţiului aerian iranian” și a transmis un mesaj de apreciere forțelor armate: „Felicitări marilor noştri războinici americani. Nu există nicio altă armată în lume care ar fi putut face acest lucru. Acum este timpul pentru pace.”
Surse citate de CNN au confirmat că în operațiune au fost folosite bombardiere americane B-2. Trump a afirmat că siturile nucleare iraniene au fost „complet distruse”.
Președintele a avertizat că, în cazul în care Iranul nu acceptă condițiile Washingtonului, ar putea urma noi atacuri: „Iranul trebuie acum să facă pace.”
Trump a transmis mulțumiri și aliaților din regiune: „Vreau să le mulțumesc militarilor israelieni pentru treaba minunată pe care au făcut-o și, cel mai important, vreau să-i felicit pe marii patrioți americani care au pilotat aceste aeronave magnifice în această seară și pe toți militarii Statelor Unite pentru o operațiune cum lumea nu a mai văzut în multe, multe decenii.”
Iranul a anunţat, la rândul lui, că va riposta cu represalii.
Ministrul iranian de externe Seyed Abbas Araghchi a anunțat că atacul SUA asupra Iranului este „scandalos” și spune că Iranul își rezervă „toate opțiunile pentru a-și apăra suveranitatea”, notează BBC.
„Evenimentele din această dimineață sunt scandaloase și vor avea consecințe veșnice. Fiecare membru al ONU trebuie să fie alarmat de acest comportament extrem de periculos, ilegal și criminal,” scrie el într-o postare pe X.
Araghchi adaugă că SUA au „comis o gravă încălcare” a cartei ONU în calitate de membru al Consiliului de Securitate al ONU.
V.N.