Surse: Şi Marius Ghineţ vrea preşedinte la PMP Neamţ!

  • Postat în Mass Media
  • la 08-05-2017 10:21
  • 582 vizualizări
Surse: Şi Marius Ghineţ vrea preşedinte la PMP Neamţ!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe vestea.net

Cursa pentru şefia PMP Neamţ decine tot mai interesantă şi calculele se complică şi mai mult prin intenţia consilierului local şi vicepreşedinte al organizaţiei, Marius Ghineţ de a candida pentru funcţia de preşedinte. Informaţia ne-a fost furnizată de surse apropiate PMP care au precizat că în această seară are loc o şedinţă a Biroului Municipal PMP Neamţ şi că Ghineţ ar fi spus deja că va face un anunţ important la această reuniune.
Marius Ghineţ nu a răspuns la telefon, în încercarea noastră de a obţine o confirmare a informaţiei dar aceasta are mari şanse de a fi veridică după cum spun şi alţi membri din staff-ul PMP Neamţ.
Până acum, pentru această cursă internă au mai fost vehiculate numele lui Laurenţiu Dulamă (preşedinte ales dar suspendat chiar de Traian Băsescu pentru scorul de la alegerile parlamentare), Costache Lupu (filiera ex-UNPR), Ştefan Burlacu (ex-deputat, dar care la alegerile parlamentare a candidat într-un judeţ din Ardeal, fost ofiţer în garda SPP) sau a viceprimarului Bogdan Gavrilescu.
Până acum, Ghineţ s-a remarcat ca unul dintre cei mai activi consilieri locali din CL Piatra Neamţ, iniţiativele şi amendamentele acestuia vizând, în general, probleme ridicate de cetăţenii oraşului sau de şcolile unde acesta este în C.A., soluţiile necesare nefiind dintre cele foarte consistente financiar dar foarte importante în a rezolva doleanţele oamenilor.

În acest moment, organizaţia PMP Neamţ este condusă în regim de interimat de senatorul vasluian Claudiu Bichineţ.

D.V.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente