Târzie toamnă e acum, /Se scutur frunzele pe drum. Versul eminescian imposibil de confundat cu un altul ce vorbește de la sine parcă despre relația poet-muzică. Pe scurt, aș începe cu pasiunea de a cânta a poetului care nu se abătea de la ceea ce se petrecea în sufletul lui. Prin toate fibrele sale cântau natura și iubirea,pădurea și izvoarele iar el cânta scriind, își amintea prietenul său, scriitorul Ioan Slavici. I se strecurau în suflet cu un înțeles adânc vioarele ce oftau prelung, naioul ce sfâșia aerul cu țipetul lui ascuțit și pustiu sau țimbala ce prevestea furtuna. Mi se lămuri în gând esența tristei lui poezii, nota un alt contemporan al poetului. Eminescu vorbea rar și dulce și tot ascultându-l, aveai impresia că asculți o melodie. Cânta frumos cântece populare de-ți dădeai și cămașa să-l asculți , avea glas dulce și melodios, râdea la glumele ce se făceau în jur, dar abia când rămâneam numai doi-trei la masă atuncea cânta cântece populare care îi plăceau cu deosebire. Întâiul cântec era:

{audio}

Și lanurile sunt pustii/De ce nu-mi vii/De ce nu-mi vii? Versuri puse pentru prima oară pe muzică de George Ștefănescu, între primii reprezentanți ai istoriei muzicii la noi. Era în 1888, la un an după apariția poeziei, însuși Eminescu l-a vizitat pe compozitor pentru a asculta împreună acest lied, dar slăbit de boală,poetul nu mai înțelegea multe lucruri din ceea ce se petrecea în jurul său. Apoi, de-a lungul anilor, cu titlul “De ce nu-mi vii?” apar compoziții diferite bineînțeles în mai toate genurile muzicale: pentru voce și pian, piese corale, romanțe, pop și folk. Aleg formația Coral reprezentativă pentru începuturile muzicii pop la noi prin sicneritate demersului artistic. Formație cu foarte mulți fani chiar din start: 1965, avându-i ca model pe legendarii Beach Boys. 1968, trupa Coral, cu Dan Leca, vocalist, chitarist, compozitor, înregistrează la radio “De ce nu-mi vii?”. Aproape 50 de ani de atunci.

{audio}