Se știe, s-a tot spus că primul șlagăr al lui Florin Bogardo s-a auzit la Festivalul Mamaia, prima ediție, 1963. “Cum e oare?”, piesa cu dublă interpretare în concurs: Margareta Pâslaru și Gigi Marga, versuri: Madlene Fortunescu, poetă, dar în primul rând traducătoare de calibru: Esenin, Cehov, Shakespeare. Am amintit acestea pentru că era cântecul care atrăgea atenția asupra talentului excepțional al tânărului compozitor. Până să-și cânte singur melodiile (mare șansă de a se fi avut pe sine ca interpret, cum se exprima cineva), Bogardo apela la unul sau la altul dintre soliștii vremii între care șeful de orchestră, pianistul, vocalistul și compozitorul debutant Horia Moculescu. Nu știu cum a decurs atunci discuția între discretul, timidul Bogardo și spectaculosul, netemperatul Moculescu, dar iată că emoția se simte în cele câteva cuvinte spuse telefonic de la țărm de mare, apropo de piesa “Un vis romantic”.

Horia Moculescu: Cred că avea 23 de ani, era un muzician excepțional. Dacă ascultați orchestrația, veți vedea cum a putut să gândească un tânăr de 23 de ani, o piesă, un fel de twist, și așa a transcris pentru suflători această mișcare și țesătura de viori și contrapunctul viori-suflători anunțau marele compozitor care a fost Florin Bogardo. Imens compozitor a fost Florin și eu m-am bucurat de succesul piesei pentru că pe lângă că era încă una dintre puținele creații ale lui Bogardo și dintre puținele înregistrări ale mele ca solist că eu nu am avut niciodată veleități de solist, a fpcut succes vreun an și ceva. “Un vis romantic”, splendidă piesă, splendidă orchestrația.