Știați că marele șlagăr interbelic “Femeia, eterna poveste” poartă semnătura unui fost director general al Societății de Radiodifuzine? Este vorba despre Ion Mânzatu care a deținut această funcție cu acest nume în 1940 și câteva luni din ’41.

După plecarea din țară, este cunsocut sub numele de Nello Manzatti, dicționarul literaturii române îl  menționează ca prozator și memorialist, cu studii muzicale în particular.

Până în 1947, când trece frontiera clandestin, colaborează la diferite reviste cu încercări literare, cronici muzicale, debutează ca dramaturg cu piesa “Colacul de salvare”, compune cântece pe versurile poetului Radu Gir, compune tangouri, romanțe și valsuri interpretate de cântăreți renumiți ai vremii. Între acestea, celebrul tangou “Femeia, eternal poveste”.

În ’38, este arestat pentru o activitate legionară și, cum spuneam, în ’47 pleacă din țară: Franța, Argentina, apoi, din nou, Europa: Germania și  Italia-Milano, unde se stabilește definitive ca profesor.

Își consolidează imaginea de memorialist prin volumele “Îți mai aduci aminte, doamnă”, și “Frumoasa cu ochi verzi”, ambele cu o anumită candoare sentimentală refăcând atmosfera și boema artistică bucureșteană din perioada interbelică. Așa cum observa Mircea Eliade, este alinarea când pierzi universul de acasă și adaug eu, cu tot ce însemna farmecul melodiilor din acei ani compuse de Ion Mânzatu, cunoscut mai bine cu numele Nello Manzatti. 1932, Titi Botez înregistrează la Berlin “Femeia, eterna poveste”