Mari compozitori români din categoria celor hărăziți cu talent fără vanitatea de a atrage ostentativ atenția, dar și fără teama de a cădea în extrema muzicii simpliste. Ba mai mult, ne-au lăsat șlagăre nemuritoare. Gherase Dendrino și Vasile Veselovschi. Din perioada interbelică, de exemplu, au rămas în amintire peste decenii și, foarte important, în patrimoniul nostru de gen melodii cu maximum de melodie, cum bine se exprima un critic compuse de Gherase Dendrino. Nu le reamintesc, sunt pagini muzicale care s-au reținut și care se fredonează cu plăcere chiar și de cei mai tineri ascultători. Să luăm „Un gondolier cânta o melodie” -compusă în 1938 de Gherase Dendrino, textul Puiu Maximilian. Cu pitorescul și romantismul perioadei, cu un tra la la la amuzant, intonat cu franchețe de Viorel Demetriad, care nu era între cântăreții cu mare faimă în acei ani, dar a atras atenția, mai ca-mi vine a spune: obligatoriu, aplauze.
[AUDIO]
Aplauze și pentru Corina Chiriac, artista căreia mulți i-au remarcat succesul în dispute intelectuale ceea ce presupune o aleasă pregătire. Onoarei Corinei și trecem la „Strada Speranței” – versiune 2009, textul Mihai Maximilian. Interesant, așa s-a întâmplat cu textele. La piesa anterioară tatăl, la cea care urmează fiul. Distanța – 45 de ani. Cât despre compozitor, Vasile Veselovschi, apelez la o declaratie a criticului muzical, Petre Codreanu. Veselovschi este autorul unor melodii antologice străbătute de un discret parfum românesc în care simplitatea și rafinamentul își dau mâna. A folosit texte cu autentice valențe poetice. Iar eu o să spun, spun din nou, că acest cântec a fost lansat la „Mamaia`83”, primind doar Premiul organizatorilor. Nu-i nimic, important e că succesul dăinuie: Corina.
[AUDIO]
