Trecut-au zece ani de când prezint această rubrică la „Colecția de muzică”. Mulțumesc, Felix! La mulți ani!

Normal, în prima perioadă, dar și pe parcurs, ori de câte ori a fost cazul, respectând istoria genului, am adus în față cântecul interbelic: tangoul. Generațiile l-au primit cu interes și multă simpatie, iar despre Ionel Fernic și Cristian Vasile – figuri centrale ale acelor ani au aflat aproape totul.

Reamintesc acum câte ceva, pe scurt. Ionel Fernic, compozitorul de numele căruia se leagă începuturile, dar și apogeul fermecătorului tangou în Micul Paris. A lăsat partituri nemuritoare, a iubit extravaganțele și înălțimile.

Prima piesă compusă de Ionel Fernic: romanța „Cruce albă de mesteacăn” pe versuri de Arthur Enășescu, poet din Botoșani, care are șansa să devină ceva mai cunoscut tocmai prin muzica lui Fernic.

Era în 1919 când începătorul într-ale compoziției – avea 18 ani compunea primul tangou: „Pe bolta când apare luna” – în 1931 cu titlul inițial „Minciuna”, schimbat forțat în anii ’50. Multe a avut de învățat – pian, chitară, reguli de compoziție de la profesorul Theodor Fuchs adus în țară de George Enescu din Slovacia, pentru a-l acompania pe marele compozitor în concertele sale cu muzică de cameră.

Cristian Vasile – cel mai iubit cântăreț al perioadei interbelice căruia viața i-a oferit și glorie, și năpastă. A cântat pentru prima oară pe o scenă din crâșma „Răcaru” de lângă Gara de Nord. Ce a văzut publicul? Un tânăr șarmant pe care poveștile de dragoste de abia îl așteptau, iar toată lumea vuia despre aceste cântece de amor.

Birjarii și taximetriștii tot luau și lăsau clienți, iar cei care nu apucau să intre se mulțumeau să-l audă și să-l zărească prin vitrine pe dizeurul de senzație, Cristian Vasile.

În 1931 izbutește cea mai bună variantă la nivel mondial a tangoului sud-american „Zaraza”, cu textul în limba română al lui Ion Pribeagu. Urmează „n” Zaraze fatale, cu patimi dulci, luciri de păcat și nebune dorinți, cum spune cronciarul.

Inspirat din viața amoroasă a lui Cristian Vasile și de zvonurile care îl înconjurau permanent, Fernic compune special pentru el unul dintre cele mai fredonate tangouri interbelice: „Iubesc femeia” – înregistrare Viena 1933.