Reascultând piesa lui Marius Țeicu, „Dacă n-ai uitat de oameni”, mi s-au derulat automat prin fața ochilor imagini triste ale prezentului. O fi omul regele creației, dar și zero absolut când devine uraganul care distruge. E adevărat că el poate zbura, dar e în stare să și ucidă. Pentru univers, omul rămâne gloria, pentru că poate gândi, iar demnitatea lui se află sau ar trebui să se afle în gândire și în speranță. Cum spune și Eugen Rotaru în textul piesei mai sus menționate. Cântecul a fost compus de Marius Țeicu în 1990 și lansat într-un spectacol la Sala Palatului în acel an. Mi se pare valabil oricând prin linie melodică, orchestrație și prin interpretarea în forță, modernă, cu amplă deschidere spre un orizont al concordiei. Gabriel Cotabiță.