Nevinovatele confuzii și efectul lor reconfortant pentru Colecția de muzică. De ce spun asta? Pentru că totul pleacă de la un vestit festival pentru copii și adolescenți Cununa Petrolului, festival de muzică ușoară și populară, desfășurat acum trei săptămâni în tabăra Căprioara din Moroieni, Dâmbovița.
Excelentă organizare cu tot ce înseamnă respectare. Nivel artistic foarte bun, profesoara Daniela Călineț, un fel de fac totul, la înălțime și în acest an cu atâtea probleme. Nu sunt cuvinte mari, un festival pentru copii chiar merită.
Trofeul? Ioana Vecerda, 16 ani, elevă din Sibiu. Ea a obținut media 10 la secțiunea Interpretare, muzică ușoară, cu melodia SOS a unui artist unic, pe nume Dimash Gudainberg din Kazahstan.
La secțiunea Șlagăre românești, de-a lungul anilor, tot Ioana Vecerda a anunțat o cunoscută piesă de a lui Vasile Vasilache, dar a cântat Plouă, compoziție de Gherase Dendrino, textul Ștefan Cristodulo.
Pentru mine, momentul a fost de bun augur, pentru că mi-a amintit de cântecul lansat de Dendrino lansat în 1943, pe care multă lume l-a uitat și nici la radio nu s-a mai difuzat.
Va fi acum în varianta Mihaelei Runceanu. Albumul Melodii de neuitat, Elecrrecord, 1989, anul plecarii sale.
Și dacă nevinovata confuzie a devenit ea însăși subiectul rubricii de față, cu atât mai bine. Mihaela Runceanu, o interpretare discretă precum prima ploaie de toamnă.