Tot căutând și ascultând muzica perioadei interbelice, ajung iată la clasamente personale care pe unii i-ar putea surprinde. De exemplu, lângă Cristian Vasile, neîntrecut în felul în care controla și apăsa cuvintele, lângă Titi Botez, eternul îndrăgostit și lângă Jean Moscopol la ale cărui spectacole lumea venea cu scaune de acasă pentru felul amuzant în care fluiera refrenele, deci lângă cei trei, l-aș situap Gheorghe Ionescu, cel cu numele de scenă: Gion.

Familia l-a îndreptat către Medicină, numai că la prima autopsie a leșinat, iar tânărul a tras de muzică și a vândut toate cărțile pentru a-și cumpăra un frac și câteva instrumente. Mama sa adusă de prieteni să-l descopere pe scenă, a leșinat și ea la rândul ei văzându-l. Discuții, supărări ș.a.

Dar după puțin timp Gion devine celebru. Cu vocea lui deosebită delecta publicul, cânta perfect în franceză și germană , cânta la vioară și contrabas . Se spune și astăzi că a rămas cel mai bun interpret al tangoului “Adio, Doamnă” de Ionel Fernic. Fernic ale cărui melodii se ascultă și astăzi cu multă, multă plăcere, mai ales, surpriză, de generațiile tinere. Compunea tangouri, romanțe, valsuri, rumbe, cât ar fi mers cu trăsura de la Atene Palas la Capșa sau într-o plimbare cu bunul lui prieten, Gabi Mihăilescu, apreciatul memorialist. Compunea, scria texte pentru piesele sale și pentru tangouri în Europa. Începutul anilor ’30, Gion, melodia „Nu cred”.