Am reascultat din întâmplare, dar cu multă plăcere piesa „Strada ta” în varianta Cristi Minculescu plus trupa Lotus, Germania 2013. Și tot întâmplător, mi-am amintit o expresie a nu știu cui despre vocea numărul 1 a rockului nostru. El, Minculescu, artistul bântuit de mari combustii, cu glas tunător și suflet fragil. Poate că tocmai această definire, specială și reală, spun eu, ascunde în ea forța de atracție. Repet, valabilă pentru mine. Căci el, Minculescu, a fost întotdeauna egal cu sine și-n tonalitatea lirică, și-n cea expansivă. Și când a început cu Iris, chiar de ziua lui, și-n anii în care a fost desemnat cel mai bun vocalist, și când a fost artistul anului în 2010 la Premiile Muzicale Radio România, și când ne-a surprins cu ideile sale muzicale, chiar și cu textele sau când a revenit la scriitorii preferați: Eliade, Rebreanu, Bacovia, Păunescu, Cioran. Cum orice muzică-i lăsată să-ți fie utilă vreodată, ascultăm.

{audio}

Dezlănțuire de forțe la „Colecția de muzică”. Unitate în diversitate cu frumoasă continutate. În `83, la o manifestare a Cenaclului Flacăra, excelentul chitarist Florin Ochescu este invitat să se alăture trupei Iris. Compozitor și orchestrator de talent, Ochescu semnează în perioada Iris, între altele, piesa „Cei ce vor fi” – voce, bineînțeles, Cristi Minculescu, dar în această seară o vom asculta cântată de Silvia Dumitrescu, așa cum apare pe albumul „Asta sunt” al celor doi, Silvia și Florin, din 2018. Ea, cum o știm, plină de temperament și nonconformistă. El, artistul aparent tăcut, introvertit, dar pe scenă cu chitara în mână transformat uimitor. Experiență vastă pentru Florin Ochescu: Progresiv TM, Roșu și Negru, Sfinx, Iris – cum spuneam, Holograf, Monolit – trupă pentru Dida Drăgan sau Big Bandul Radio. Aaa și încă ceva, m-am interesat de autorul versurilor, Mihai Dinescu, așa cum este pe CD. Nimeni nu știe nimic. Se zice că-i plecat demult din țară. În fine, „Cei ce vor fi” și plăcerea de a trăi. Silvia.

{audio}