Pământul deocamdată. Numai că adverbul deocamdată, cu sensul pentru moment, parcă s-a transformat, se transformă și nu se mai sfârșește într-un prezent continuu în ideea falsă că ar putea înfrunta timpul. Nu, timpul e al nostru ca și dragostea, ca și libertatea. Versurile fac parte, clar, din poezia-spectacol ce se cere acompaniată de muzică, iar acest lucru se întâmpla pentru prima dată în 1974.

Într-una din zile, artiști ai cenaclului Flacăra, între care Anda Călugăreanu, Florian Pitiș, Doru Stănculescu, Valeriu Sterian, Marcela Saftiuc, Mircea Vintilă și mulți alții se aflau în drum spre Râmnicu Vâlcea. La un popas, Adrian Păunescu îl întreabă pe Mircea Vintilă: mai ai ceva, vreo linie melodică? Da, ar fi ceva, răspunse cantautorul. Atunci, hai, ia-ți chitara și vino să vedem ce iese. Mai povestește Vintila, am început să fredonez cu lalala, acompaniindu-mă trupa. Poetul marca ritmul, bătân...