Câteva cuvinte despre Florin Bogardo și marele lui talent de a ridica atâtea creații de muzică ușoară la rangul artei adevărate. Căci și prin cântecele acestea de muzică ușoară adevărul este ceea ce simplifică și înalță lumea, nu ceea ce creeaza haosul.

Cu condiția să existe talentul. Talent și noblețe. Acesta era Florin Bogardo a cărei viață începea și sfârșea într-un mijloc de august. Bogardo, compozitorul unic. Nu dau exemple, nu compar, niciun cuvânt în plus. Am reascultat dublul CD Ora cântecului, un titlu mai potrivit nici că se putea, scos de EuroStar în 2015.

Mi s-au părut parcă altfel, atractive, incitante, chiar excepționale, cele două piese alese pentru această seară, Iubirea cea mare (voce Aurelian Andreescu, textul-lucru mai rar la el, chiar Bogardo. Lucru mai rar, sunt sigur, din respect pentru marea poezie că forța cuvântului a completat întotdeauna actul pur al creatorului profund.

A doua piesă, celebrul tango: Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii, cântat la Mamaia în ’69 de Margareta Pâslaru. Premiul al II-lea, textul Ovidiu Dumitru. Mai reținem tot de atunci: premiul al III-lea Of, inimioară de Edmond Deda, premiul de popularitate: Trecea fanfara militară de Temistocle Popa și premiul Discului: Gică Petrescu.

Lucru, clar. Cu sau fără premii, că nu prea i-au plăcut, Bogardo rămâne semnul artistic înaintat în timp.