Dar câte nu s-au scris și câte nu s-au spus că mii de ani ar trebui la noi toate să ajungă. Că Eminescu face din cuvinte muzică e deja o axiomă. Nu mai amintesc poeziile celebre devenite cântece, și acestea celebre, le știe toată lumea.

Le știu chiar și detractorii poetului – oare ‘or mai fi? Până și creațiile mai puțin cunoscute au fost îngemănate cu muzica. Nicu Alifantis s-a oprit la Kamadeva, apărută pe albumul Mozaic– 2013.

Deși remarcabilul muzician – sper să nu deranjez vreun elitist, numindu-l astfel –afirma că se apropie cu greu de Eminescu, pentru că îl face mic și neînsemnat. Kamadeva– zeul indian, chemat să vindece durerile iubirii, a fost ultima poezie tipărită în timpul vieții lui Eminescu – 1887 și este dovada interesului pentru cultura indiană în ultimii săi ani fără a se alătura însă filosofiei budiste.

Revenind la Alifantis, nu pot să nu remarc faptul că sonoritățile ce decurg din universul poeziei te învăluie și te farmecă fără scăpare.