Nu de puține ori, în toiul unor discuții de tot felul despre muzica românească, m-am văzut nevoit cu toată modestia să fac anumite precizări legate mai ales de cântece foarte cunoscute din perioada interbelică, melodii care au încântat generații întregi, unele lansate cu 80-85 de ani și chiar declarate cântece naționale. Compozitorii sunt uitați sau confudanți, dar melodiile străbat timpul. Câteva exemple: “Să-mi cânți cobzar”, semnată de Eugen Seno și cantata de Ion Luican, “La căsuța albă”, autor Alfred Mărcuș, înregistrată de marii dizeuri ai vremii, Titi Botez și Cristian Vasile, 1932, “Nu e nimeni pe stradă”, același autor, “Căsuța noastră”, cine n-o știe, de Popescu P. Pop, voce: Titi Botez, 1937, “De la mine la Ploiești”, 1935 și mai dau un exemplu: “Mână birjar” de Nel Martini, cu Jean Moscopol, 1934. Nel Martini, pe numele real Radu Teodorescu, născut la Sibiu, 1910. A trăit până la jumătate anilor