O inimă rănită, în mantii de lumină,Prin care curge-alene un sânge de pelin,Un zâmbet de leoaică, sub faţa ta de zână,Ce sfâşie alene când îţi vorbeşte lin.

Furtună tropicală, c-o viaţă de sihastru,Ferită stând de lume şi de-a ei sângiuiri,Apari arar pe zare ca mesianic astruSădind speranţa seacă a unei mântuiri.

Zări-tu-te-am lucind în zare, ca prin ceaţăŞi ţi-am întins smerit o mână de argint!Dar te-ai retras discret, în lume şi în viaţă,Tăind c-o rază dulce al meu nebun avânt.

Trăi-voi înc-o zi şi poate înc-o sutăDin zorii dimineţii visând amurgul nopţii,Păstra-voi doar, în suflet, mereu, speranţa mutăCă într-o bună seară voi trece vălul ceţii.

Şi de-mi vei fi pedeapsă pentru-ale mele vineSau mângâiere lină ce ia durerea cruntăVa hotărâ destinul şi soarta care ţineÎn talger pana albă ce inima o-nfruntă.