O inimă rănită, în mantii de lumină,
Prin care curge-alene un sânge de pelin,
Un zâmbet de leoaică, sub faţa ta de zână,
Ce sfâşie alene când îţi vorbeşte lin.

Furtună tropicală, c-o viaţă de sihastru,
Ferită stând de lume şi de-a ei sângiuiri,
Apari arar pe zare ca mesianic astru
Sădind speranţa seacă a unei mântuiri.

Zări-tu-te-am lucind în zare, ca prin ceaţă
Şi ţi-am întins smerit o mână de argint!
Dar te-ai retras discret, în lume şi în viaţă,
Tăind c-o rază dulce al meu nebun avânt.

Trăi-voi înc-o zi şi poate înc-o sută
Din zorii dimineţii visând amurgul nopţii,
Păstra-voi doar, în suflet, mereu, speranţa mută
Că într-o bună seară voi trece vălul ceţii.

Şi de-mi vei fi pedeapsă pentru-ale mele vine
Sau mângâiere lină ce ia durerea cruntă
Va hotărâ destinul şi soarta care ţine
În talger pana albă ce inima o-nfruntă.