Tocmai s-a încheiat un weekend de aventură și distracție pentru mine. Ne-am adunat o gașcă mică, 5 persoane, unii mai obișnuiți cu șaua sub fund, alții mai puțin spre deloc, și am luat calea Covasnei. Am propus băieților să plecăm din Covasna, din Poiana Zânelor, și să urcăm la Comandău. Am făcut rezervare la Vila Alpin pentru noaptea de sâmbătă iar duminică urma să facem cale întoarsă prin Păpăuți către Covasna.Zis și făcut. La 7 dimineața am plecat din Ploiești. La 10 eram în Covasna și dădeam bicicletele jos de pe mașini. La ora 11 deja ne pusesem în mișcare. Am mers vreo 3 km pe asfalt, paralel cu linia mocăniței, făcând cu mâna pasagerilor din vagoane, până la Planul Înclinat. Îmi luasem în serios rolul de lucrător în turism și începusem să fac pe ghidul pentru băieți. Le-am explicat ce-i cu mocănița și cum era folosita la exploatarea forestieră, cum e treaba cu Planul Înclinat și cum se urcau și coborau vagoanele...