Un Festival ca o Gală de nota 11! Florile Ceahlăului, 2025. Foto-Video

  • Postat în Mass Media
  • la 20-03-2025 22:59
  • 23 vizualizări
Un Festival ca o Gală de nota 11! Florile Ceahlăului, 2025. Foto-Video
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe vestea.net

Ediţia aniversară (reper 35) a Festivalului Concurs Florile Ceahlăului îmbracă în acest an o organizare aparte, secţiune de concurs fiind înlocuită de o adevărată defilare a câştigătorilor din ultimul an care se vor reuni într-un spectacol cu adevărat extraordinar, a anunţat Carmen Elena Nastasă, directorul centrului pentru Cultură şi Arte în conferinţa de presă susţinută joi.

Va fi, astfel, un festival de nota 11, pentru că fix 11 laureaţi vor urca pe scenă, pe 28 martie într-un spectacol mai amplu în care campionii ediţiilor trecute vor fi parte a unui eveniment mai amplu.

Cei 11 sunt:

ANA DRAGU (Târgu Neamţ – Neamţ)

ASOFRONIEI SORINA (Pechea – Galaţi)

GEORGIANA PĂDURARU (Bacău)

LARISA VASILICA UŢĂ (Baia Mare – Maramureş)

ALEX DANIEL BULAI (Neamţ)

IOANA TEFAN (Suceava)

IONUŢ COCOŞ (Ialomiţa)

FLORIN MIHALACHE (Bucureşti)

ALEXANDRA DIANA DAN (Putna – Suceava)

GABRIEL TRETEAG (Suceava)

ALEXANDRA GEORGIANA PIŢU (Valea Dragului – Giurgiu).

Foștii noștri premianți și-au arătat dorința și disponibilitatea să ajungă din nou pe scena acestui festival și atunci ne-a venit ideea de a face doar o gală, să trecem în revistă cumva acești premiați, care au ajuns ulterior artiști foarte importanți ai muzicii populare”, a declarat directoarea Nastasă.

Carmen Nastasă a punctat, pentru presă, şi detaliile de culoare din culisele organizării: unul dintre interpreţi vine, de fapt, tocmai din America, un de trăieşte acum iar un altul va urca pe scenă cu binecuvântare de la ierarhul superior în grad întrucât a devenit preot.

Gala aniversară nu se va rezuma însă la aceste momente în care foştii concurenţi vor încânta publicul.
Un program special, de teatru folcloric, sub numele de „Azi în sat e nuntă mare” va fi prezentat de Ansamblul Floricică de la Munte din cadrul centrului pentru Cultură. „Vor fi miri, naşi, socri, toate tradiţiile specifice”, a punctat Carmen Nastasă şi „da, va fi şi darul de nuntă” (răspunzând întrebării unui jurnalist).

Capul de afiş va fi recitalul care poartă marca îndrăgitei interprete de muzică populară, Matilda Pascal Cojocăriţa.

Altfel, ca detalii, e de notat prezenţa Elisei Stan, cea care a avut o contribuţie determinantă pentru ca acest festival să devină unul de importanţă naţională.
Evenimentul va fi prezentat de Iuliana Tudor şi va începe, vineri (28 martie), de la ora 18, fiind găzduit de scena Casei de Cultură a Sindicatelor.

Biletele costă 30 de lei – buc. şi pot fi procurate de la Secretariatele Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț (telefon: 0233.214.026) și Casei de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamț (telefon: 0233.215.278).

Ca de fiecare dată în preambulul unor astfel de evenimente, Carmen Nastasă a mulţumit colegilor de instituţie pentru implicarea în organizare, instituţiilor partenere dar şi presei locale care sprijină şi promovează cultura judeţului. Ba, mulţumirile pentru presa locală au fost parcă şi mai apăsate de această dată, directoarea de la Carmen Saeculare arătânduşi recunoştinţa de vreo 3-4 ori în decurs de jumătate de oră…

Mai jos, respectiva conferinţă de presă în format video:

D.V.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente