Că tot vorbeam despre acțiuni în masă, mi s-a reamintit - direct și indirect - despre acțiunea Letea, dar nu în sensul bun; nu în ideea de „hai să ne strângem pentru că împreună putem realiza ceva”, ci, mai exact, de zilele ante și premergătoare momentului în care m-am retras din grupul de voluntari. Dacă nu știai, mi s-a propus pe-atunci să fiu „purtătorul lor de cuvânt”, al celor ce nu făceau parte din vreo asociație anume, adică al ălora care au depus cel mai mult și mare efort pentru a ajuta caii din Deltă. Am ales să refuz poziția și, după ce am fost destul de sigur că animalele erau în afara vreunui pericol, am ieșit din scenă.

Motivul pentru care nu am continuat alături de acei oameni a fost... o presimțire. Am avut senzația că toată afacerea avea să se concluzioneze cu niște fonduri - fie de la stat, U.E. sau vreo asociație străină de întrajutorare a animalelor - și că începuse să se pregătească terenul, înarmarea pentru bătaia ce avea să înceapă pentru ele. Poate că mi s-a părut, dar - cel puțin pentru mine - tensiunea părea palpabilă. Nu între noi, nu între cei care ne-am dus acolo cu cele mai sincere și bune intenții, ci între grupurile adunate sub diverse... titluri. Bănuilile mele au fost, în oarecare măsură, confirmate de o apariție care m-a deranjat și frustrat în egală măsură: Cristina Țopescu. Persoana care, nu știu exact cum, devenise vocea cabalinelor chinuite, lansând afirmații și explicând pe la TV despre cât au realizat asociațiile X, Y și Z (nu dau nume, se știu ele), ce oameni minunați le administrează ș.a.m.d., omițându-i cu mare talent pe adevărații eroi de la Urleasca, Ferma 8: VOLUNTARII!

De fapt, lucrurile astea nu mai contează. Nici nenumăratele drumuri, nici dialogurile, nici restul eforturilor depuse. Nu contează că românul, șmecher cum este, a profitat de ocazie pentru a deschide conturi în care fraierii au depus bani, crezând că sunt fonduri ce vor fi folosite pentru a ajuta animalele. Nu contează nici ipocrizia Țopeascăi și a acelora ce n-au știut decât să dea din gură pe Facebook, sub pretextul că ajută pe cineva. Nici telefoanele primite, în care a trebuit să răspund la întrebările neaveniților și nici imbecilitatea ălora care s-au prezentat cu toată familia la Ferma 8, unii oferindu-se să CUMPERE caii, de parcă ne deschisesem herghelie. Ceea ce contează este un alt defect al autohtonilor, unul ce are legătură cu întâmplările petrecute atunci și care, din nou zilele astea, îmi sare-n ochi pe Facebook-ul de care m-am tot ferit în ultima vreme: foamea de senzațional.

Am făcut această mică-mare introducere pentru a clarifica în oarecare măsură anumite lucruri, dar mai mult pentru a aminti cu ce gust amar m-au lăsat interesații de „Letea”. În momentul în care am declarat că mi-a ajuns și că, deși era posibil să mă înșel, nu vreau să particip la jocurile ce-mi păreau că se desfășoară între entitățile de-acolo, majoritatea comentatorilor nu doar că au încercat să mă descoasă cu o evidentă (și bolnavă) curiozitate în ce privea „corupția” și „mâncătoria”, ba chiar au fost și câteva comentarii de genul „Aha! Știam eu că, până la urmă, tot pentru bani s-au strâns ăia acolo!”. Sincer să fiu, nu știu; nu știu și nu contează dacă ăla a fost motivul pentru care asociațiile s-au implicat. Nu știu dacă veniseră, de fapt, cu scopul de a ajuta caii și, pe parcurs, și-au dat seama că-i vorba de câștig sau dacă au rămas nobile până la capăt. Cert este că reacția scârboasă a unei mari mase de oameni nu-și avea nici rostul, nici locul în acel context și în acel moment, când încă nu știam sigur dacă acele animale aveau să fie transportate înapoi în habitatul lor natural și protejate corespunzător. Existau alte priorități, dar...

Aceeași reacție scârboasă am regăsit-o ieri și azi, scanând din anonimat feed-ul de pe Facebook: cel puțin trei share-uri la articole FALSE, răspândite de niște indivizi care dau dovadă de aceeași nevoie de senzațional și șoc. „Guvernul Grindeanu arestează protestatarii!” zicea unul dintre ele, urcat pe ceva site de care n-am auzit și, cu voia Universului, nici nu o să mai aud vreodată. Nu doar că nu era vorba despre un articol, textul fiind doar vreo două paragrafe de câteva rânduri, ce NU aveau legătură cu P.M. și clar nu erau scrise de un jurnalist, ci era și însoțit de un filmuleț, în care un amărât de polițist (am văzut femei de serviciu mai înspăimântătoare ca el) îi informa pe primii protestatari că trebuie să aștepte până când se vor monta acele garduri ale Jandarmeriei - lucru, de altfel, DE BUN SIMȚ în condițiile date. O altă știre, de la alt site cu 24 în coadă și K în loc de C, zicea în titlu ceva despre colonizarea României, fenomen ce are loc cât noi suntem ocupați cu altceva... Ceva atât de idiot încât nici nu am putut să-l citesc până la capăt - titlul, nu articolul, că n-am înnebunit de tot. Desigur, și de astă dată, era tot un share, pentru că mie nu îmi intră în feed direct astfel de mizerii. Mai era ceva și din EVZ, dar n-am avut nervi să mă uit mai mult decât la una din supracirculatele poze cu Piața Victoriei în deplină glorie, pentru că știu deja de cât profesionalism sunt capabili oamenii lor. Una peste alta, absurd și exagerare maximă, la care consumeriștii de tabloide pun botul fulgerător.

Știu și pot să confirm că am ajuns în punctul în care capacitatea noastră de atenție suferă grav. Înțeleg că există subtilități în anumite texte, în timp ce nu există scrupule și nici deontologie. E clar că nu există talent jurnalistic și nici măcar moralitate (în ceea ce îi privește pe bloggeri, care NU sunt jurnaliști). Dar să dai share moca unui astfel de individ?! Așa, pentru că ai văzut un titlu electrizant și pentru că e în trend să te piși pe Guvern? Să faci trafic pe site-ul unui porc, care e atât de nesimțit încât să mintă cu însuși titlul vomei pe care și-o promovează? BĂ! EȘTI PROST?! Nu, pe bune, chiar ești ATÂT de prost?!...

Închei aici cu un simplu anunț: dacă nu ai nici măcar bunul simț să verifici înainte să dai mai departe o informație, atunci ești mai rău decât nemernicul care a scris-o! Nu ești doar prost, ești și dăunător, și nu te vreau în preajma mea! Din moment ce vechii prieteni nu fac astfel de greșeli, iar cei noi se presupune că m-au adăugat pentru a mă urmări (deci citi și ce scriu aici), consider că toată lumea a fost avertizată.

P.S. Le mulțumesc tuturor celor care m-au sunat și mi-au dat mesaje de ziua mea, și îmi cer scuze dacă nu v-am răspuns direct. Vă asigur că apreciez gândurile bune și că o să vă spun asta prin viu grai cât de curând, dar deocamdată vă cer să fiți răbdători cu mine încă o vreme. Cele bune!