Talent…. Ce cuvânt pretențios și controversat! Unii spun că te naști cu el, alții spun că nu există, ci doar munca susținuită face diferența.
Nu vreau să insist asupra acestui aspect, doar vreau să menționez că ceea ce contează cu adevărat sunt rezultatele. Oamenii cu talent umplu lumea cu frumos, cu armonie, cu extaz. Într-o lume din ce în ce mai gri, ei sunt ultima noastră speranță de a mai uita de necaz, de stres, de problemele de zi cu zi.
Și acum poate vă întrebați ce este cu fotografia cu trandafirul ofilit. Din păcate, așa este viața, vine o vreme în care afli că un talent piere, se stinge, se ofilește. Și atunci este o zi tristă pentru omenire. Se stinge un licăr de lumină, griul mai face un pas înainte.
Singura consolare rămâne stropul de speranță care rămâne, speranța că talentul acela nu s-a stins chiar de tot.