Toamna a venit in acest an foarte repede. Imediat dupa calatoria spre Varful Negoiu, sfarsiturile de saptamana au fost neprielnice calatoriilor la munte; vremea rea facandu-ne aproape prizonieri in oras, acesta devenind temnita noastra. Voiam munte, voiam aer curat, voiam inaltimi, voiam libertate, voiam efort si satisfactie, doream sa urcam pe ultimele doua varfuri peste 2500m neatinse in aceasta vara. Aceasta asteptare a meritat fiecare clipa, pentru ca in final am reusit sa ducem la capat acest traseu deosebit de frumos, care mi-a inundat sufletul cu fericire si nu doar o data.

Iata ca, la finele lunii septembrie, se anunta un weekend cu soare, desi destul de rece, dar ce mai conta. La munte ninsese, la Balea vazusem ca este zapada si ne gandeam ca si pe traseul spre Moldoveanu, insa nu stiam cam cat. Nimic nu mai conta... asa ca, ne-am trezit cu noaptea in cap, am mers noaptea pana la Corbi, am continuat spre Nucsoara, apoi spre tabara de la Nucsoara, si tot inainte pana s-a terminat drumul asfaltat, apoi pe drumul neasfaltat, la prima intersectie am tinut dreapta si am continuat pentru 40 kilometri pe acest drum, pana la stana Vaii Rele sau a lui Burnei. Drumul este acum refacut si urmeaza valea raului Doamnei, de aici si numele vaii care serpuia printre culmile molatice si marginase ale muntilor Fagaras.

Ajunsi la capatul vaii, la stana, incepem echiparea pentru traseu. Afara era destul de rece, aproximativ 3,5 grade, iar ceata inundase valea dintre cei doi versanti. Pornim pe traseu, trecem un podet, dupa care traversam raul Doamnei sarind din piatra in piatra. Din stanga, la un moment dat, a inceput sa razbata un sunet puternic de apa curgatoare. Descoperim o cascada, din care insa, se vedea doar o parte datorita cetii care ascundea partea sa superioara.

Ne continuam drumul. Traversam stana lui Burnei si incepem urcusul prin partea dreapta a raului Valea Rea. Partea superioara a raului Doamnei poarta numele de raul Valea Rea, nume preluat de intreaga vale pe care incepusem sa o urcam. De aici pana sus in portita Vistei aveam sa urcam peste 800m, in altitudine. Ceata ne ascundea drumul ce urma, astfel ca nu ne-am dat seama cum, incet, incet, am reusit sa urcam o lunga vale, inierbata si abrupta. In partea stanga, raul Valea Rea ne oferea spectacole deosebite de apa, cascade de o frumusete aparte. La un moment dat, ne-am oprit sa admiram si sa pozam una din cascade, Cascada Mare a Vaii Rele, ce se intindea ca o perdea dantelata, pe un perete stancos de o inaltime aproximativ de 30m. Ca de obicei, ceata se mai ridica din cand in cand, aratandu-ne marea vale pe care urcasem si piscurile din spatele nostru. De la un moment dat incolo, ceata s-a ridicat complet si am vazut, in fata, undeva sus, marginea vai, unde chinul urcusului trebuia sa se opreasca... dar pana acolo multa sudoare mai trebuia sa curga, si multa energie sa fie consumata. Cu pasi mici si inceti, plateam pretul crunt al cuceririi marilor inaltimi. Frumusetea deosebita a Vaii Rele, cascadele ce se insirau ca nestematele pe cursul raului Valea Rea, ne incantau privirea, distragandu-ne atentia de la duritatea urcusului. Apropiindu-ne de marginea vaii, vedem, acolo sus, initial langa prima pravalire de ape a raului, capre negre. Era prima data cand vedeam astfel de creaturi in realitate. Stateau si ne priveau de acolo de sus, dupa care dispareau si apareau cativa metri mai incolo. Ne-au incantat cu prezenta lor o buna bucata de timp, pana au disparut pe versantul din dreapta, undeva sus, printre stanci. Banuiesc ca era un "el" si o "ea", pentru ca "el" mergea mai repede inainte, dupa care se oprea si o astepta pe "ea", evident dupa ce se asigura ca nu sunt pericole. Minunat.

Iata-ne ajunsi la marginea de sus a Vaii Rele. Aruncam o ultima privire in vale... o vale atat de adanca incat ti se taie respiratia. Mai mergem un pic, pana cand, in fata noastra apare o noua minune: caldarea glaciara a Vaii Rele. Aceasta vale mi s-a intiparit adanc in memorie, asa cum era ea, in acea zi de toamna, captusita cu iarba deasa de diverse nuante de maro, cu ochiurile de apa presarate ici - colo si culmile brumarii ce margineau si protejau acest colt de rai. Vazand aceasta frumusete, mi s-a umplut sufletul de fericire. Am travesat valea mai mult plutind, in aceasta beautitudine. Vanam cu privirea inaltimile pe care doream sa ajungem si care, pentru multa vreme, s-au ascuns in nori. Cand in sfarsit s-au dezgolit, am vazut cam cata zapada era pe traseu si in mod special, cata zapada era pe traseul dintre cele doua varfuri, traseu de care imi era cel mai teama. M-am temut instant, insa a trebuit sa trec peste moment.

Trecem pe langa lacul Iezerul Triunghiular, lacul in forma de triunghi, care este obarsia principala a raului Valea Rea si in care se reflecta inaltimele albite de zapada timpurie. Dupa putina vreme, incepem iara urcusul. Pana la Portita Vistei (2310m), urcusul este lin, serpuitor. Aici sus, ne aruncam privirea pe partea cealalta a muchiei, de unde vine alt traseu spre Moldoveanu, traseul dinspre orasul Victoria. De aici, porneste urcusul spre Varful Vistea (2527m). Panta este mare, avand o inclinatie medie de 50 grade si o diferenta de nivel de 217m. Urcusul este anevoios si cu un plus de dificultate, dat de faptul ca, in marea majoritate a traseului, zapada invadase cararea. Am ocolit cat am putut gandul: "Bine, bine, acum urc, ma descurc, dar cum voi cobora?". Imi tot spuneam ca la intoarcere va fi bine, ca vom gasi caile de coborare, chiar daca acum par imposibil de gasit. Pana la Varful Vistea, urcusul m-a obosit foarte mult. Emotia ajungerii pe Moldoveanu era asa de mare, ca nici nu mi-am dat seama cu adevarat ca eram pe al 3-lea cel mai inalt varf din Romania. Am zabovit un pic aici, ne-am odihnit si am admirat crestele din jur. Nu era cazul sa stam prea mult pentru ca ne cuprindea repede frigul.

Cu inima cat un puric, am pornit pe ultima parte a traseului. Mi-am spus ca trebuie sa il fac. Am colindat toata vara cu gandul la acest traseu, urlasem din toti plamanii mei catre Moldoveanu, ca sunt pregatita pentru el, dupa experienta de pe Varful Cornul Caltunului, asa ca eram pregatita. Mi-am derulat in minte toate traseele mai dificile parcurse in aceasta vara si mi-am spus ca pot sa fac si acest traseu. Asa ca, am pornit. Cararea era plina de zapada, asa ca era foarte important sa merg pe urmele deja facute in zapada, dar sa pasesc precum o pisica, pe varfuri, ca nu cumva zapada sa o porneasca spre vale. Prima parte a fost bine, pana cand am ajuns la Spintecatura Moldoveanului, o portiune in care traseul coboara destul de rapid si continua cumva pe marginea haului. Intr-o prima faza nici nu iti dadeai seama pe unde urmeaza traseul. Era destul de periculos, mai ales ca zapada tapeta stancile pe care trebuia sa pasim. Incordare, atentie si concentrare; dar si zambetul pe buze, pentru a ne imbarbata unii pe altii...si iata ca am ajuns sus, pe bucata de pamant aflata la cea mai mare inaltime de la noi din tara: 2544m. Am simtit o mare satisfactie sa fiu aici. Privelistea era incantatoare. Se vedea aproape intreaga creasta a Fagarasului atat in vest cat si in est. Se vedeau locurile pe unde ne-am plimbat in cursul verii: Caltun, Lespezi, Fereastra Mare a Sambetei, Dara si Hartopul Darei... Vanatoarea lui Buteanu se incapatana sa nu se arate ochilor nostri. Am desfacut o sampanie pentru a marca acest final de "proiect", cum l-ar numi corporatistii, dar mai bine zis reusisem sa ne indeplinim dorinta de a urca intr-un an, pe toate primele 10 varfuri montane din Romania. Am reusit chiar sa vizitam toate varfurile peste 2500m in aceasta vara. Nu am indraznit decat sa gustam sampania, pentru ca aveam nevoie sa fim absolut sobri la intoarcerea pe traseu.

De aici, de pe Varful Moldoveanu, se indreapta spre sud, culmile Scarisoara si Picuiata. Aceste culmi au lungimea de 30km si sunt cele mai lungi culmi sudice ale muntilor Fagaras. Ele pot fi considerate un munte in sine, dat fiind ca depasesc ca suprafata si inaltimi Muntii Bucegi.

Am plecat in graba de pe Moldoveanu, alungati de frigul ce punea stapanire pe noi. Am ajuns repede pe Varful Vistea si am inceput coborarea, de care imi fusese teama. Aveam un entuziasm nemaipomenit, asa ca a fost o placere. Pe traseu am trait inca un moment deosebit, cand unul din prieteni a strigat "Uite, sunt inger! Acum am dovada!" Am ajuns repede langa el, pentru a vedea ce vrea sa spuna. M-am uitat in valea adanca a Vistei, care era inundata de nori. Umbra noastra se vedea pe acesti nori inconjurata de un minunat curcubeu. Aveam o mare aura in jurul noastru. A fost un moment deosebit si foarte special. Stiam ca este un efect optic, insa m-a emotionat, pentru ca aveam aura, asa cum vazusem la atatia ingeri si sfinti pictati in bisericile noastre. Efectul se numeste Spectru Brocken si se intalneste in zone montane sau daca esti in avion, in conditiile experimentate de noi: umbra reflectata pe un nor, cu soarele in opozitie. Acesta a fost un alt moment in care sufletul mi-a fost inundat de bucurie.

Am traversat galeata glaciara lejer, povestind si razand. Soarele ne facea viata placuta, iar Moldoveanu ne urmarea cu privirea. Ajungem si in zona superioara a Vaii Rele de unde o vedem in toata splendoarea sa, marginita de Varful Buduru Mic in stanga si Varful Buduru mare in dreapta (in directia de urcare). Era mare, adanca si abrupta. Pornim coborarea, o coborare lunga, care macina ligamentele si incordeaza nervii. Oboseala incepea sa isi spuna cuvantul si prin urmare, am amutit, fiind atenta la drum. Cat de lunga a fost coborarea... Entuziasmul de la urcare m-a facut sa nu realizez cat de lunga este aceasta parte a traseului.

Am ajuns cu bine la stana. Am reusit sa admiram cascada de langa stana, dat fiind ca acum se vedea complet. Aceasta este una din cele mai frumoase cascade ale noastre, cu o cadere a apei de aproape 100m, iar numele sau este Cascada Zbuciumata. In plus, in spate puteam vedea intreaga vale, cu raul care o traverseaza, rau care, la cele 3 praguri glaciare forma 3 cascade, cea din mijloc fiind cea mai mare si spectaculoasa. Am plecat de acolo cu aceasta imagine intiparita pe retine: stana, cu valea in spate si cele 3 cascade.

Durata traseul 8 ore si 45 minute (de la plecare la sosire incluzand pauzele)

Lungimea traseului este de 14.2km.

Timpi intermediari: Stana lui Burnei - Caldarea glaciara Valea Rea (2 ore) - portita Vistei (1h si 20 min) - Varful Vistea (1h) - Varful Moldoveanu (30min).

Marcaj: triunghiu rosu de la stana pana la Varful Vistea si cerc rosu de la Varful Vistea pana la Varful Moldoveanu

A fost un traseu pe care nu am cum sa il uit vreodata, ba din contra, vreau sa il mai parcurg, cel putin inca o data.