În Vinerea Mare, numită și Vinerea Neagră, cea mai tristă dintre tristele zile ale pătimirii Domnului, rememorăm aducerea la judecată, batjocorirea, schingiuirea, răstignirea, moartea și îngroparea lui Iisus.
Seara, rememorând momentul aşezării Mântuitorului în mormânt, în biserici se oficiază Denia Prohodului, cortegiul de credincioşi, în frunte cu preoţii, dă ocol bisericii de trei ori, după care, cu toții, trec pe sub Sfântul Aer (Epitaf), o pânză pe care se află imprimată icoana înmormântării. Totodată, conform datinii, credincioșii care se întorc de la Biserică, aduc acasă lumina Prohodului, a punerii Domnului Iisus în mormânt, și înconjoară casa ținând în mână lumânarea aprinsă.
În ziua Vinerii Mari, tradiția ne mai spune ca este bine să se țină post negru. În același timp credincioșii, care nu pot, totuși, posti negru, nu trebuie să mănânce urzici, iar în mâncare nu se pune oțet, deoarce lui Iisus i s-a dat să bea oțet după ce a fost biciuit.