Se plimba pe străzi, având căștile în urechi și ascultând neîncetat, aceeași melodie.

Mergea haotic spre nicăieri. Mii de gânduri contopite cu mii de răzvrătiri, mii de amintiri… se zbăteau în mintea ei. Lupta dintre inimă și rațiune nu dădea semne să se finalizeze.

Din când în când zărea farurile unei mașini, iar câte o frunză, ce plutea ușor-ușor spre pământ, părea să o trezească la realitate. Se intreba: „Încotro se îndreaptă? Unde o vor mai <<duce>> proprii pași? Ce căi nebănuite îi vor mai apărea în cale?” Își continua plimbarea, fredonând câte un vers, pe câte o stradă, pe care nu mai trecuse de mult. Spera să-și poată continua drumul, în liniște, fără a zări privirea curioasă a vreunui trecător. Un strop de apă i se prelingea pe obraz. Nu era convinsă dacă plouă sau pur și simplu… era o lacrimă. Totul era confuz.

Nu înțelegea ce se întâmplă. Devenise conști