Am ajuns in Thailanda in urma cu multi multi ani, de Craciun. Soarele stralucea, era cald, era zapuseala si fructe exotice te imbiau la tot pasul. In drumul de la aeroport la hotel am vazut puzderie de reclame pentru whitenig creams, un spectru larg, de la Nivea la Shiseido.
Dupa cateva zile, aveam sa constat ca acolo era imposibil sa vinzi o crema daca nu treceai pe ea ca are efect de luminozitate si ca pielea ta va deveni negresit mai alba dupa ce o folosesti o perioada de timp.
Cred ca am mai scris despre asta pe blog, dar fara sa intru in amanunte. Nicaieri nu m-am simtit mai frumoasa ca in Thailanda. Eram alba ca o stafie cand am ajuns in Krabi la plaja. Aveam un costum de baie turcoaz si pe oriunde treceam, lumea se holba ca la circ si nu isi putea lua ochii de la albeata pielii mele. Mie, initial, mi-a fost jena, credeam ca nota discordanta e covarsitor in defavoarea mea, eram cea mai alba dintre toti, oriunde ma duceam, chiar si in grupurile de nemti sau englezi. Desi faceam zilnic bai de soare, ma bronzam foarte incet, ca sa nu ma ard. Nu m-am ars. La un moment dat, vazand ca tot alba ca zapada sunt, m-am gandit sa ma dau totusi cu un autobronzant, convinsa ca voi intra asa in randul lumii si ca nu voi mai fi privita ca o sperietoare. Dar mi-am zis ca nu merita efortul, ca sunt in vacanta si oricum vreau sa imi ocup mintea cu alte lucruri. In toate magazinele in care intram, thailandezii si thailandezele incepeau sa susoteasca, sa isi dea coate, sa se cheme unii pe altii, ca la urs. Ma gandeam ca ma considera un fel de albinoasa, ca poate nu au mai vazut asa ceva, in urma cu 20 de ani, Krabi nu era o zona cu mult turisti, ma gandeam ca poate pur si simplu nu mai vazusera. Apoi, una dintre femei nu a mai rabdat si a venit sa ma sfatuiasca sa port maneca lunga, sa nu care cumva sa ma prinda soarele, sa imi rapeasca frumusetea si albeata. Sincer, am crezut ca ma ia la misto, i-am spus ca ma voi bronza incet, in cateva zile, ca nu vreau nici eu sa fiu asa de alba, dar nici arsuri nu vreau sa am. Mi-a spus, oripilata, ca nu isi da seama de ce as vrea eu sa ma bronzez, cand e asa de minunat sa fii alba, ca ea ar da orice sa fie atat de exotica (Doamne!), ca ziua ar sta numai in casa, la umbra, de teama sa nu stirbeasca din frumusetea pielii. Ca ar iesi numai seara, si ca ar putea purta, fericita si cu piele alba ca neaua, orice culoare: negru, alb, rosu, galben! Doamne, ii spun, eu credeam exact invers! La final, am ras amandoua si mi-a dat un pret bun, la jumatate din cel cerut initial, pe echipamentul de snorkeling pe care il mai am si acum.
Am inceput cu paranteza de mai sus pentru ca de dimineata, prima stire pe care am citit-o a fost despre faptul ca L'Oreal dezvolta zilele acestea, o noua politica a cremelor si culorilor de fond de ten: vor inlocui whitening, luminosity si fair skin cu altceva, care, spera ei, sa nu aiba conotatii rasiste. Desi pana si ziua si noaptea ar putea, la un moment dat, avea conotatii rasiste.
Si ma gandesc la fluidul meu iluminator cu efect de remodelare de la Yves Rocher, il gasiti AICI, pe care il amestec cu un fond de ten nuanta fair: oare cum se vor numi aceste produse ca sa fie politically corect? Sau cum vor numi detergentii speciali pentru rufele albe si rufele negre? Dar inalbitorii? Dar autobronzantele care promit, de la prima aplicare, doua-trei tonuri darker? Sau piesele de sah? Cum sa mute Albul primul? Daca te gandesti bine, multe cuvinte incep sa sune de-a dreptul periculos. Nici nu vreau sa ma gandesc ce va pati, intr-o buna zi, sarmana La Petite Robe Noire.
