Când multe stele tot cădeau în ploi de vis şi de mister, în poezii se-adăposteau cei călători chemaţi în cer Goniţi din nou de-al lumii ger absurzi poeţi speriaţi fugeau în ploi de vis şi de mister când multe stele tot cădeau Cu trenurile reci plecau prin nopţile ce tainic pier la zile care nu veneau din gândul ce plângea-n ungher Când multe stele tot cădeau...
Citește mai departe
Lumina străzii Anunţa venirea ta Dintr-un timp trecut ; Dragostea şi-a amintit Vremea care-o aştepta... ...
Citește mai departe
Zbor în lumină peste dimineţi de gând, orizont deschis ...
Citește mai departe
Păşeai alene într-o ploaie de mister plină de gânduri; amintirile din vis îşi cer iarăşi dreptatea... ...
Citește mai departe
muzica: Codruţ Croitoru text: Marius Ionescu (Să plouă!) Să se şteargă urmele! (Să plouă!) Să se pună în arhivă! (Să plouă!) Să spele păcatele! (Să plouă!) Focurile să le stingă! (Să plouă!) Totul să se termine! (Să plouă!) Să spele păcatele! (Să plouă!) Nu cumva să mai rămână! (Să plouă!) Vreo umbră de urmă! (Să plouă!) Şi să mă-ntoarcă din drum (Să plouă!) Că am fost prea ocupat (Să plouă!) Şi poate nu te-am văzut (Să plouă!) Cine eşti cu-adevărat! (Să plouă!) Să te-ntoarcă din drum (Să plouă!) Să te dezbrace de machiaj (Să plouă!) Să te dezbrace de minciuni (Să plouă!) Să te-arăţi de ai curaj! (Să plouă!) (Să plouă!) (Să plouă!) (Să plouă!)
Citește mai departe
Se făcea că ne plecau gânduri în bătaia vântului unei noi schimbări Nu ştiam unde şi nici cum; nici la informaţii nu s-a anunţat! Se făcea că ne-auzeam şoapte în chip de cântec de drum şi de stea Nu ştiam de unde şi până unde; la radio nici că s-au difuzat! Până se făcu ca sărutul nostru la tren de noapte şi de despărţire să nu mai fie... Şi totuşi ne ştie şi Sudul ne ştie şi Vestul şi numai noi să nu ştim
Citește mai departe
E simplu, prea simplu: Când s-a scris cântecul nostru, cei ce l-au scris n-au ştiut să-l cânte şi a rămas în aer până la primul vânt de poluare prozaic-păcătoasă... Când s-a scris cântecul nostru, cei care l-au scris n-au ştiut că va veni clipa când ceasuri bolnave vor bate-ntr-o poartă încuiată de blesteme şi păcate... E simplu, prea simplu: Când s-a scris cântecul nostru, nu s-au gândit că oamenii îl vor mai asculta îl vor mai cânta şi-l vor mai şi crede...
Citește mai departe
Te cântam, şi doar florile îţi puteau asculta cântecul vechi şi uitat de lumea pedepsită la tăcere... Te şopteam, doar că aerul de fum şi parfum nu te mai putea ghida în oraşul cu străzi pedepsite la somn şi uitare... şi Te-am strigat şi au venit şi m-au luat şi m-au amendat până la noile dispoziţii ale gândului pedepsit la nelinişti şi zbateri!...
Citește mai departe
Mai aşteptăm o clipă, o viaţă sau cât se va scrie şi se va prescrie până la data noii consultaţii şi investigaţii Mai aşteptăm o oră, o secundă sau cât se va zice până se va dezice gândul de suflet pe-al vieţii umblet Mai aşteptăm atât cât se pare că trebuie în lumea mare să stăm cu ochii-n soar în aceeaşi sală de aşteptare
Citește mai departe
Dacă mâine nu-i decât un ieri în oglinda altuia, mai stai o clipă cam cât o lună din anul în care timpul s-a oprit pentru noi şi pentru rămăşiţele unei iubiri care nu ştie întârzierile sufletelor fugite cu sorcova în voiaj de rătăcire şi pierzanie
Citește mai departe
(după o idee de Isabela Cotelin) Cu lux de amănunte şi inima luxată pe viaţă declar suflet pierdut în ceţuri de singurătăţi şi tăceri de oraş părăsit... Cu lux de amănunte declar o inimă ce-şi pierdu luxul de a mai iubi la fel ca-n gândul dispărut în goana trenului spre alte iubiri Şi atunci ia să ne cerem şi noi dreptul la luxul elementar de a mai iubi
Citește mai departe
Păşeai alene... şi ritmul paşilor tăi răsuna în tăcerea oraşului ca un cântec răsărit în undele luminii ce proiecta armonii din senin... Păşea...
Citește mai departe
Sunt încă aici la răscrucea dintre orele ce aşteaptă gongul spectacolului venrii tale Sunt încă aiciîntre două trenuri neanunţate n-am acte, bilete, iar alte întrebări nici n-au rost Sunt încă aici într-un colţ de lume sub o lună care nu ştie ceasurile dereglate ale lumii şi totuşi încă mai pot aştepta
Citește mai departe
Speranţele zburau prin cer La orele când stele pier, Iar noi priveam la alte zări De pe peronul unei gări. Doar sufletul cu pasul rar ...
Citește mai departe
“Mai stai! Ora fără timp Nu cunoaşte despărţire!” Vremea se făcu De când ceasul a stat Aşteptând o clipă Care nici ea Nu ştia Şi şi-a luat bilet Şi a plecat... “Mai stai! Ora fără timp Nu cunoaşte despărţire!” Dar nici timpul Nu ştie ce gânduri Putea aşterne inima Care a amorţit într-o umbră de iubire ce-a tăcut şi a murit “Mai stai! Ora fără timp Nu cunoaşte despărţire!” Dar nici ce gând şi-a luat iubirea cu ea pe drum la tren de noapte şi de despărţire...
Citește mai departe