Articole postate de Gican Claudia

  • Iunie 2022. Jurnal în mișcare... 9

    Cu ieșiri scurte, dar intense, prima lună de vară a trecut lăsând în urmă experiența elvețiană a două concursuri de alergare, o primă noapte la cort în familie și mici evadări menite să combată letargia indusă de valul de căldură. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Iunie 2022. Jurnal în mișcare.

    Citește mai departe
  • Trail Run Chur 2022 – eu alerg la fel pe munte, munții sunt alții 28

    Cele mai frumoase curse sunt acelea în care m-a extaziat muntele și nu e deloc o exagerare: peisajul îmi sporește energia mai ceva ca gelurile și picioarele întrec cu mult antrenamentul. Nu mai contează că urcușul spre creste vine după deja o mie de metri urcați la foc continuu, peisajul alpin mă însuflețește de așa natură că tot corpul trage la unison, de parcă abia aș fi luat startul. Asta am pățit și la concursul din Chur unde, pe la două mii de metri alergam ca apucata printre rododendron înflorit și lacuri oglinzi, cu nenumărate alte creste străjuind zarea, bucurându-mă de munte cu o sete de parcă n-aș mai fi văzut. Nu au lipsit nici sarea și piperul din clasicul meniu de cursă, cârceii și bonus două trânte, dar la final am concluzionat cu mulțumire că am avut o cursă bună: munte cât cupr

    Citește mai departe
  • [Drumeții cu copii] Seealpsee, un lac cu priveliște și peștișori 32

    Privind în lungul malului, la fiecare câteva secunde un peștișor făcea o tumbă deasupra apei, lucind și plescăind anonim înainte de a reveni în banc. În roiul de musculițe se propaga o unduire, apoi reveneau la masa compactă, dar agitată controlat ce stagna deasupra apei limpezi prin care se vedea fundul lacului tapetat cu pietre. Nu știu de cât timp stăteam acolo, la limita dintre umbra molidului și soare, dar sentimentul de dolce far niente era deplin. Creste și pereți impunători la o ridicare de privire, sunetul tălăngilor printre ciripituri sau ciocniri ale pietrelor pe care le tot stivuia Miruna, cercurile liniștitoare ale apei, tălpile uscându-se la soare, mirosul discret de rășină, cimbrișor sau sipică, acestea sunt doar câteva din detaliile care îmi revin în minte la o simplă închidere de pleoape. Uneori, să te bucuri de munte înseamnă să-ți găsești m

    Citește mai departe
  • Un vertical în Grabs: Gamperney Berglauf 2022... 19

    Joi am aflat de concurs de la Wendy, vineri m-am înscris, duminică am alergat. Pe 12 iunie am o cursă mai importantă în Chur și verticalul din Grabs mi s-a părut un antrenament bun, o evaluare corectă a nivelului meu actual de „pregătire”. Nu-mi mai vine să folosesc cuvinte mari precum antrenament căci după ce ... Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Un vertical în Grabs: Gamperney Berglauf 2022.

    Citește mai departe
  • Mai 2022. Jurnal lunar de plimbări prin Elveția... 36

    Unele momente merită puse deoparte, iar facebook nu mă inspiră să înșir acolo sute de poze. E drept că cele mai multe ajung pe strava, dar acolo nu-mi arde să povestesc. Iar eu sunt o povestitoare, încă simt nevoia să spun cuiva unde-am fost, ce-am văzut, cuiva însemnând chiar și mie. Mă tem de momentul când îmi va dispărea și această nevoie ce oricum s-a tot diminuat. Probabil voi îmbătrâni de tot și nu mă refer la vârsta biologică. Revenind la blog, m-am inspirat de la cea mai bună prietenă cu ideea de a ține un jurnal lunar în care să menționez experiențele interesante, cele pentru care nu dedic postări separate, așa cum sunt turele mai lungi de drumeție sau alergare. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Mai 2022. Jurnal lunar de plimbări

    Citește mai departe
  • Hoher Kasten și o primă creastă din Alpi în alergare 35

    Hoher Kasten e un fel de Postăvaru, au aproximativ aceeași altitudine (1794m, respectiv 1799m), se impun deasupra văii Rinului respectiv a Depresiunii Brașov, sunt vârfuri accesibile cu telecabina, dar nu lipsesc nici urcușurile susținute. Poate de aceea mi-am dorit să ajung pe Hoher Kasten într-o zi cu vreme bună, fără ceața sau ploaia ce au marcat weekend-urile trecute, să mă dumiresc care-i treaba cu întreg peisajul și cu infrastructura care în Alpi e cu totul la alt nivel. Evident că și drumeții sunt pe măsură. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Hoher Kasten și o primă creastă din Alpi în alergare.

    Citește mai departe
  • Prima întoarcere din cele nu destul de multe... 58

    Mi-am dorit mereu să am un Acasă, dar pereții, orașele, potecile se pare că îmi rămân mereu în urmă. Cu un bagaj sumar și cu mult dor, acasă e acum peste tot acolo unde stau la masă cu oamenii dragi, indiferent de codul poștal. Când privesc din avionul ce zboară peste munți, acasă devine un cumul de amintiri, un colaj de mâini, ochi, cuvinte, râsete, mirosuri, îmbrățișări, mâncăruri. Casele sunt case, pădurile păduri, le regăsesc, le părăsesc, le reinventez, dar oamenii dragi îmbătrânesc concomitent cu mine și timpul ne leagă mai mult decât poate spațiul să despartă. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Prima întoarcere din cele nu destul de multe.

    Citește mai departe
  • [Alpstein] Saxerlücke – un pas cât un vârf... 87

    Pe poteca de piatră sfărâmată și zăpadă zaharisită de soare îmi simt totuși picioarele deasupra pământului. Aerul e ca o pernă caldă pe care îmi pot așeza vertical capul. Mă agăț de simțuri ca să percep pe deplin noua experiență. Adierile aduc doar miros discret de rocă încinsă pe când mă agit lăuntric și inutil ce fel de relație se naște între mine și Alpi. Munții, trag aer în piept, se pare că munții nu sunt toți la fel, în sânul unora ești acasă, la alții ești musafirul ce rătăcește prin castel minunându-se de frumusețe, dar negăsindu-și locul. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul [Alpstein] Saxerlücke – un pas cât un vârf.

    Citește mai departe
  • Rhylauf 2022 – Prima (mini) cursă în afara României 38

    Am vrut să renunț de la kilometrul unu. Până pe la kilometrul patru am tot pendulat dacă să renunț sau nu. Sentimente amestecate, amânări, frustrări și... vânt. Prea mult vânt. Poate că mă ajuta când bătea din spate, dar cu siguranță mă destabiliza total când îl simțeam din lateral sau din față. Nu reușeam să mai țin ritmul, dar mai grav, îmi reveneam destul de greu când condițiile erau din nou prielnice Aș fi tras de mine, dar nu mă găseam, parcă mă ascunsesem undeva între bentița prea subțire de pe urechi și încălțările care se lipeau de asfalt amânând zborul. Am alergat îndesată. Cursele bune nu au legătură cu timpul final. Timpul a fost bun, cursa nu. Și nici cu terenul elvețian sau românesc nu e vreo legătură: când alergi cât poți tu de tare, creierul îți servește antrenamentul fizic și mental, nici mai mult, nici mai puțin. Uitasem că și stare

    Citește mai departe
  • [Jurnal de Elveția] Prietenii sunt soare pe strada mea 30

    De când mi-a scris Mike că a făcut rezervare la un zbor spre Memmingen, în Elveția a fost numai soare pentru că mi-au devenit indiferente ploile sau temperaturile scăzute ale dimineților. Zilele bune au devenit și mai bune, iar cele rele suportabile, numa' bune de ignorat ca toanele unui copil răsfățat în afara orelor de liniște în bloc. Nici acum nu-mi vine a crede că am locuit o săptămână cu prietenii mei - jumătatea de familie din Brașov, că ne-am bucurat unii de alții și nu ne-am despărțit cu inimă grea, ci cu speranță, cu recunoștiință. Ne vom vedea mai rar, știm, dar întotdeauna vom fi acasă când ne vom așeza în jurul aceleiași mese. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul [Jurnal de Elveția] Prietenii sunt soare pe strada mea.

    Citește mai departe
  • [Jurnal de Elveția] Cu gândul spre est... 42

    E luni dimineața și trotuarele care duc spre centru sunt pline de bucăți mici, colorate, de hârtie. În iarbă sunt doze de bere, mai încolo cioburile unei sticle, pe malul pârâului șervelele și caserola unei înfulecări din mers. Mă apropii de centrul vechi și resturile petrecerii se îndesesc. E prima oară când văd orașul în asemenea hal de când locuiesc aici - deja două luni și zece zile. Din 24 februarie încoace e Fasnacht, carnavalul de dinaintea postului Paștelui, iar duminica a fost și ziua paradei care a mărit considerabil traficul și aglomerația orășelului cu 12.000 de suflete înregistrate la primărie. Privesc spre răsărit și la 1700km în linie dreaptă de Altstätten, pe același continent, e Kievul, iar ucrainienii și-au apărat pentru încă o noapte orașul, țara, viața, libertatea, demnitatea. Străzile lor nu sunt pline de confetti, dar costumele le

    Citește mai departe
  • Când războiul nu-ți dă pace... 104

    Nici nu mai știu la ce mă gândeam înainte să înceapă oficial războiul, dar acum inevitabil toate converg spre într-acolo. Toate se opresc în loc pentru o secundă când auzi vestea, apoi lumea își reia mersul lucrurilor, totul arată fix ca înainte, dar perdeaua îngrijorării oferă altă perspectivă: oare prețuim ce avem? Oare ne gândim la pace și atunci când nu e război? Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Când războiul nu-ți dă pace.

    Citește mai departe
  • [Jurnal de Elveția] Așteptând primăvara… și munții fără zăpadă 42

    Iarna asta nu am avut defel chef de iarnă. Cu atât mai mult într-un loc nou în care încerc să-mi găsesc echilibrul și rostul. Mă bucur sincer, nu doar vizual, când văd ghiocei prin toate grădinile - primăvara trebuie să fie aproape! În timpul alergărilor alături de Ștefan am urcat până am dat cu nasul de iarnă și nu mi-a plăcut, astfel că întoarcerea la climatul blând de pe vale e ca o revenire în zona de confort fizic, dar și psihic. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul [Jurnal de Elveția] Așteptând primăvara… și munții fără zăpadă.

    Citește mai departe
  • [Jurnal de Elveția] Zile ca piese mici de puzzle... 53

    S-a adunat suficient material pentru un nou episod, nimic spectaculos, doar de-ale vieții. Nu e ceva ce ar putea să vă ajute, poate doar să vă „plimbe” puțin și prin alt peisaj. Unul pe care încerc și eu să-l descifrez din piesele mici de puzzle la care am acces deocamdată. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul [Jurnal de Elveția] Zile ca piese mici de puzzle.

    Citește mai departe
  • Prima lună în Altstätten... 50

    S-a împlinit e o lună de când am ajuns în Elveția și încă mă simt proaspăt catapultată în provincialul Altstätten de pe Valea Rinului. Impresiile cer să fie scrise până nu devin prea banale sau eu prea ocupată. Cât despre țara gazdă, atât cât se vede dintr-un orășel de provincie, oamenii sunt perfecționiști și totul pare într-un flux continuu de perfecționare. Peisajul urbano-rural e de-un estetic „tricotat” compulsiv la fir mic, dar dealurile premontane sunt cam prea locuite pentru gusturile mele - asta nu înseamnă că nu mi-ar plăcea o casă pe-o colină (sic!). Altfel, încă încerc să-mi dau seama care ar putea fi rolul meu aici. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Prima lună în Altstätten.

    Citește mai departe