Gican Claudia

Articole postate de Gican Claudia

  • Iulie 2022, prin Dolomiți în familie... 172

    Auzisem numai lucruri la superlativ, extaziate, despre Dolomiți. Însă mie îmi place muntele, muntele de orice fel, astfel că m-au uluit Dolomiții dar într-un mod așteptat - poate și din cauza a prea multe poze văzute dinainte. Sunt frumoși, spectaculoși, de contemplat cu orele. Sunt domesticiți în toate felurile, pitonați, umblați, dar ai în orice moment senzația că te-ar putea scufunda într-un morman de grohotiș și că mai stau cu dinții în sus doar dintr-o altruistă mărinimie față de furnici. Și e atât de mult grohotiș, oriunde privești! Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Iulie 2022, prin Dolomiți în familie.

    Citește mai departe

  • 11 zile de Brașov ca pe vremuri... 176

    Le-am numărat, atâtea sunt: 2 - 12 august. Scriu jurnalul în timp real. Prea intim? Poate. Când tu îl citești, am plecat deja, faptele sunt la timpul trecut, dar emoțiile, întâmplările, gândurile n-au timp. Dincolo de mine și de Acasă, am scris o odă prieteniei și o dedic prietenilor. De pretutindeni. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul 11 zile de Brașov ca pe vremuri.

    Citește mai departe

  • Test... 150

    aaa bbb Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Test. ...

    Citește mai departe

  • Iulie 2022. Vacanța Mare – marea lâncezeală... 207

    Iulie, altădată luna de vârf a anului în privința mișcării, abia a strâns în alergare 133km cu 5000m+ (însă am trecut pragul de o mie de kilometri de când a început anul versus 900km strânși în tot 2021), 0km pe două roți și 63km de drumeție cu un pic de via ferrata. Niciun concurs, dar august va avea parte de două, unul în Făgăraș, iar altul la poalele Mont Blanc-ului. Dincolo de statistici, iulie e însă bogată în premiere: o primă incursiune în Dolomiți urmată de o vacanță cu de toate în România. Titlul rezumă perfect ritmul acestei luni, aparent agitată, dar cu multe zile relaxante în care am pierdut noțiunea timpului. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Iulie 2022. Vacanța Mare – marea lâncezeală.

    Citește mai departe

  • Drumeție în alergare pe potecile din Churfirsten 204

    A fost interesant să descopăr de una singură un munte nou de pe lângă casă, dar și mai interesant să o fac într-un deplin sentiment de siguranță, să stau cu orele pe poteci, multe pustii, fără să tresar la vreun zgomot. Nu-mi lipsesc câinii ce însoțesc turmele, acesta e adevărul. Și nici teama, nu neapărat de ursul în sine, cât de adrenalina de-a da nas în nas cu el. Dar mi-a lipsit senzația aceea de-a avea „tot muntele pentru mine”, de-a fi Acasă. Cum nu le pot avea pe toate, Alpii compensează cu priveliștea, iar mie nu-mi trebuie mult să mă bucur de natură, cu atât mai mult dacă sunt și stâncării pe alese și, desigur, floricele. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Drumeție în alergare pe potecile

    Citește mai departe

  • Iunie 2022. Jurnal în mișcare... 307

    Cu ieșiri scurte, dar intense, prima lună de vară a trecut lăsând în urmă experiența elvețiană a două concursuri de alergare, o primă noapte la cort în familie și mici evadări menite să combată letargia indusă de valul de căldură. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Iunie 2022. Jurnal în mișcare.

    Citește mai departe

  • Trail Run Chur 2022 – eu alerg la fel pe munte, munții sunt alții 206

    Cele mai frumoase curse sunt acelea în care m-a extaziat muntele și nu e deloc o exagerare: peisajul îmi sporește energia mai ceva ca gelurile și picioarele întrec cu mult antrenamentul. Nu mai contează că urcușul spre creste vine după deja o mie de metri urcați la foc continuu, peisajul alpin mă însuflețește de așa natură că tot corpul trage la unison, de parcă abia aș fi luat startul. Asta am pățit și la concursul din Chur unde, pe la două mii de metri alergam ca apucata printre rododendron înflorit și lacuri oglinzi, cu nenumărate alte creste străjuind zarea, bucurându-mă de munte cu o sete de parcă n-aș mai fi văzut. Nu au lipsit nici sarea și piperul din clasicul meniu de cursă, cârceii și bonus două trânte, dar la final am concluzionat cu mulțumire că am avut o cursă bună: munte cât cupr

    Citește mai departe

  • [Drumeții cu copii] Seealpsee, un lac cu priveliște și peștișori 330

    Privind în lungul malului, la fiecare câteva secunde un peștișor făcea o tumbă deasupra apei, lucind și plescăind anonim înainte de a reveni în banc. În roiul de musculițe se propaga o unduire, apoi reveneau la masa compactă, dar agitată controlat ce stagna deasupra apei limpezi prin care se vedea fundul lacului tapetat cu pietre. Nu știu de cât timp stăteam acolo, la limita dintre umbra molidului și soare, dar sentimentul de dolce far niente era deplin. Creste și pereți impunători la o ridicare de privire, sunetul tălăngilor printre ciripituri sau ciocniri ale pietrelor pe care le tot stivuia Miruna, cercurile liniștitoare ale apei, tălpile uscându-se la soare, mirosul discret de rășină, cimbrișor sau sipică, acestea sunt doar câteva din detaliile care îmi revin în minte la o simplă închidere de pleoape. Uneori, să te bucuri de munte înseamnă să-ți găsești m

    Citește mai departe

  • Un vertical în Grabs: Gamperney Berglauf 2022... 168

    Joi am aflat de concurs de la Wendy, vineri m-am înscris, duminică am alergat. Pe 12 iunie am o cursă mai importantă în Chur și verticalul din Grabs mi s-a părut un antrenament bun, o evaluare corectă a nivelului meu actual de „pregătire”. Nu-mi mai vine să folosesc cuvinte mari precum antrenament căci după ce ... Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Un vertical în Grabs: Gamperney Berglauf 2022.

    Citește mai departe

  • Mai 2022. Jurnal lunar de plimbări prin Elveția... 240

    Unele momente merită puse deoparte, iar facebook nu mă inspiră să înșir acolo sute de poze. E drept că cele mai multe ajung pe strava, dar acolo nu-mi arde să povestesc. Iar eu sunt o povestitoare, încă simt nevoia să spun cuiva unde-am fost, ce-am văzut, cuiva însemnând chiar și mie. Mă tem de momentul când îmi va dispărea și această nevoie ce oricum s-a tot diminuat. Probabil voi îmbătrâni de tot și nu mă refer la vârsta biologică. Revenind la blog, m-am inspirat de la cea mai bună prietenă cu ideea de a ține un jurnal lunar în care să menționez experiențele interesante, cele pentru care nu dedic postări separate, așa cum sunt turele mai lungi de drumeție sau alergare. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Mai 2022. Jurnal lunar de plimbări

    Citește mai departe

  • Hoher Kasten și o primă creastă din Alpi în alergare 199

    Hoher Kasten e un fel de Postăvaru, au aproximativ aceeași altitudine (1794m, respectiv 1799m), se impun deasupra văii Rinului respectiv a Depresiunii Brașov, sunt vârfuri accesibile cu telecabina, dar nu lipsesc nici urcușurile susținute. Poate de aceea mi-am dorit să ajung pe Hoher Kasten într-o zi cu vreme bună, fără ceața sau ploaia ce au marcat weekend-urile trecute, să mă dumiresc care-i treaba cu întreg peisajul și cu infrastructura care în Alpi e cu totul la alt nivel. Evident că și drumeții sunt pe măsură. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Hoher Kasten și o primă creastă din Alpi în alergare.

    Citește mai departe

  • Prima întoarcere din cele nu destul de multe... 264

    Mi-am dorit mereu să am un Acasă, dar pereții, orașele, potecile se pare că îmi rămân mereu în urmă. Cu un bagaj sumar și cu mult dor, acasă e acum peste tot acolo unde stau la masă cu oamenii dragi, indiferent de codul poștal. Când privesc din avionul ce zboară peste munți, acasă devine un cumul de amintiri, un colaj de mâini, ochi, cuvinte, râsete, mirosuri, îmbrățișări, mâncăruri. Casele sunt case, pădurile păduri, le regăsesc, le părăsesc, le reinventez, dar oamenii dragi îmbătrânesc concomitent cu mine și timpul ne leagă mai mult decât poate spațiul să despartă. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Prima întoarcere din cele nu destul de multe.

    Citește mai departe

  • [Alpstein] Saxerlücke – un pas cât un vârf... 327

    Pe poteca de piatră sfărâmată și zăpadă zaharisită de soare îmi simt totuși picioarele deasupra pământului. Aerul e ca o pernă caldă pe care îmi pot așeza vertical capul. Mă agăț de simțuri ca să percep pe deplin noua experiență. Adierile aduc doar miros discret de rocă încinsă pe când mă agit lăuntric și inutil ce fel de relație se naște între mine și Alpi. Munții, trag aer în piept, se pare că munții nu sunt toți la fel, în sânul unora ești acasă, la alții ești musafirul ce rătăcește prin castel minunându-se de frumusețe, dar negăsindu-și locul. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul [Alpstein] Saxerlücke – un pas cât un vârf.

    Citește mai departe

  • Rhylauf 2022 – Prima (mini) cursă în afara României 186

    Am vrut să renunț de la kilometrul unu. Până pe la kilometrul patru am tot pendulat dacă să renunț sau nu. Sentimente amestecate, amânări, frustrări și... vânt. Prea mult vânt. Poate că mă ajuta când bătea din spate, dar cu siguranță mă destabiliza total când îl simțeam din lateral sau din față. Nu reușeam să mai țin ritmul, dar mai grav, îmi reveneam destul de greu când condițiile erau din nou prielnice Aș fi tras de mine, dar nu mă găseam, parcă mă ascunsesem undeva între bentița prea subțire de pe urechi și încălțările care se lipeau de asfalt amânând zborul. Am alergat îndesată. Cursele bune nu au legătură cu timpul final. Timpul a fost bun, cursa nu. Și nici cu terenul elvețian sau românesc nu e vreo legătură: când alergi cât poți tu de tare, creierul îți servește antrenamentul fizic și mental, nici mai mult, nici mai puțin. Uitasem că și stare

    Citește mai departe

  • [Jurnal de Elveția] Prietenii sunt soare pe strada mea 168

    De când mi-a scris Mike că a făcut rezervare la un zbor spre Memmingen, în Elveția a fost numai soare pentru că mi-au devenit indiferente ploile sau temperaturile scăzute ale dimineților. Zilele bune au devenit și mai bune, iar cele rele suportabile, numa' bune de ignorat ca toanele unui copil răsfățat în afara orelor de liniște în bloc. Nici acum nu-mi vine a crede că am locuit o săptămână cu prietenii mei - jumătatea de familie din Brașov, că ne-am bucurat unii de alții și nu ne-am despărțit cu inimă grea, ci cu speranță, cu recunoștiință. Ne vom vedea mai rar, știm, dar întotdeauna vom fi acasă când ne vom așeza în jurul aceleiași mese. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul [Jurnal de Elveția] Prietenii sunt soare pe strada mea.

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile