Sări la conținut
NE

Neagu Valentin

Între 11.10.2025 și 30.10.2025, a publicat 239 articole, citite de 53.593 ori, cele mai multe scrise în categoria Spiritualitate (239 articole) .

Cele mai recente

Spiritualitate

Fise de lectura XXIV

48 de tunete si fulgere Celor ce așteaptă cu răbdare trecerea vremurilor punând experiențele vieții sub semnul credinței nu întârzie sa aibă sprijin si mângâiere perceptibile si întăritoare de credință doar ca pentru fiecare sentimentele credinței sunt trăite diferit bucuria prezentei lui Dumnezeu fiind o trăire comuna dar foloasele rezistentei si experiența îndreptățiții vieții după o dreapta nădejde rezistând la toate videotelefon văzute nevăzute si de orice natura fizica sau psihică ar fi încredințarea in dreapta rânduiala a lui Dumnezeu care duce nădejdea încrederii in el chiar si după moarte asumând toate durerile Suferințele si necazurile dinaintea din si după ea neclintite de sub dreptatea credinței nădejdea nu întârzie sa apăra la momentul potrivit conform vremurulor care vin si pleacă ca o Fortuna de care ne adăpostim la umbra credinței si nadejdii in Dumnezeu care spulbera toate spaimele acestei lumi chiar si spaima de moarte oferind in schimb nădejdea vieții veșn

Spiritualitate

o zi normala de vara in retrospectiva incepand cu noua mai spre ieri

zilele trecute a nins si urmele s-au uscat cu mentiunea ca au cazut cel putin 48 de fulgisunt trannspirat nespalat de doua zile si inca una n care nu a curs apa calda in camin, stam la patru si apa ajunge mai greu aici sus in baia captusita negru verzui cu pete picalate de mucegai mat in rest privelistea e inbietoare vedem in vale din copoul pe care ne-am cocotat pentru a fi mai aproape de clasele cursurilor injumatatite de plictiseala si amaginatii abstracte, panorama iasului sau cel putin putin din ea partea cu podul si biserica toti o stiu ca alexansru sau coltul in care se refugiaza studentele chiriaase. mai aproape vad din profil universitatea maiestuos luminata dar boar cand ma aplec periculos pe geam iar in fata o cladire noua neterminata cu acoperisul sin scanduri ce ii cad in pod ca o coroana e o cladire din spatele arhivelor romane. sunt pe scaun si ma doare burta de la nemersul la toaletA SI GAZELE IMI MIROS A BRANZA CLOCITA. am intrat pe usa sa imi vrific plasa

Spiritualitate

Sidequest 10

48 de însemne religioase Poate fi încrederea irațională religiosa pusă in slujba drepturilor demnității si libertății identității culturii si naționalității unui grup de oameni un exemplu pentru integritatea religioasă având in vedere ca originile si trăsăturile firești cu care se dedica omul unui ideal cultural își au originile intr un spațiu aproximativ comun Poate fi aceasta reticenta la integrare intr o Civilizație ce propune nonvalori un semn de răspuns si conservare a valorilor intrinseci sau este doar o ultima răsuflate a unei culturi ce trebuia sa apună de mult in umbra istoriei dar a reușit sa iasă la suprafața in urma unei deversări nenaturale de îngrășământul asupra acestor valori arhaice Dacă tot am ajuns la manifestări externe ale valorilor intrinseci atunci o cruce este o necesitate interna a omului de a se însemna cu semnul protectiv si curativ al crucii iar apartenența la aceasta nu este un manifest public folositor pentru ca acest semn ext

Spiritualitate

Fise de lectura XX

48 de lucruri simple La oboseala si la îngrămădeală răutatea se restabilești din Colțuri in care doarme si așteaptă sa se naturalizeze in locul binelui mireasa trebuie sa umble alături de prietene fecioare pentru ca in convenita morala a femeilor mireasa se desparte de buna voie de protecția grupului prietenelor ei si alege iubirea bărbatului Dumnezeu nu e rău dar e drept de aceea mai alege si sa facă curat unde este murdar si sa spune pe nume pentru a expune moralei publice cele ce sunt ascunse ale celor ce cred ca fac binele astfel răutatea este expusă unei convenții morale publice dar tot aceasta convenție publica a fost folosită împotriva lui pentru a l crucificat conforma conștiințe gloatelor ei nu știau ce fac ci s au lăsat duși de valul maniei si al instigării aceeași instigare la libertate s a strigat si la florii Dorul de apropiere naște iubirea dar împlinirea apropierii iar la apropiere răspunsul nefiind consensul divergentele apar din cauza necolab

Spiritualitate

LI fise de lectura

48 de colinde Se pare ca atunci când pleci cu vestirea unui eveniment religios te pui in pielea celui pe care îl propovăduiește îl trăiești dar si îl împarți ești un organism viu in mediul religios

Spiritualitate

jertfelnicul pisicii

48 de toteme tolerante are you a snow flake because you look like a ai picture pirated from a server pear to pear wait no are you a kookie beause you look like falen from the cloud wait no are you a crusht site because my servers are hot wait no are you beautiful because you look like it. yes pokets are the best thing to hide your hands closer to your private parts and protect them from exposure and then ofend someone by not having enough intrest to gesture a fizical dialog. what if a cat created in the first human a religious feeling by a shared sacrificial gesture the cat loves hunting for fun and food and plays with it until the victim begs to be put out of its misery by resistig in corageous maners to its life manesez becoming worhy of a swit onorable death this way the cat relesez its moral jujment of hunting for food by sharing a hunted prey half ded with a owner as a pet and somethimes the human is scared and grosed by the potentialy agresif

Cele mai citite

Spiritualitate

unde ajungi când încă nu ai plecat dar nu mai ești aici

48 de sentințe fondate inuman când începi să descoperi binele în lipsă afli că ești mult prea departe de adevăr și ești rătăcit pe un drum fără de cunoașterea locului unde ajungi. Ai ocazia sa dai control total delete și să ai mai mult nimic. bă da crecă dacă vorbesc despre nimic o să fie mai ok dar se pare că m=am băgat într-un căcat mai mare decât mine și am muncit și m-am scremul la imencul ăsta de mult ce e de cănd am început sa am așteptări la așa ceva deci ba nu știu în ce m-am băgat dar de putut nu pute ci e o stare de nimic total in care viața a inceput și nu se mai termină până la sfârșit și atunc va fi mult prea târziu să văd când unde și cât am greșit și de ce dar se pare că eu tot înainte merg și se pare că tot în același loc am rămas în același loc în care nimic nu se întâmplă dar se pare că abia a început să se întâmple dar nu pe cale în locul și timpull care trebuie dar bine că sunt aici și am ajuns să le fac pe toate cu excepția celor care le semnifică pe t

Spiritualitate

Însetat de fulgi, primăvara

48 de afirmații neclare Poate că încă visez prea mult dar asta nu înseamnă că poate avea ceva mai mult de spus. Visez poate la realități de neatins conștient că este irealizabil nu că nu pot sau că nu vreau ci un vis de dragul de a duce un vis la capăt cu succes cu efort cu muncă și cu desăvârșire. Ultimul și cel mai mare vis este cel de a avea la dispoziție o tehnologie pe care o pot învăța prin dialog și descoperiri cognitive rațiunea umană și modul în care funcționează pentru ca ea să fie capabilo să folosească toate formulele raționale în scop științific. Și plecând de la acest simplu truc înregistrez toate modelele de rațiune pe care le poate folosi alături de avantajele și viteza tehnologică sa calculeze și sa dezvolte cu întrebări și răspunsuri cele mai îndepărtate nedumeriri umane despre ficțiune adevăr și cunoaștere. Al doilea vis este să termin universul organic și fictiv al romanului sau măcar să în aștern în scris pe ecran. un alt prim vis este sa desăvârșesc li

Spiritualitate

D 1

 48 de recuperări   Casa facă peștii a vorbit apei casa facă plantele a vorbit pământului ca sa facă omul a vorbit cu sine deci Dumnezeu cere omului sa fie ca Dumnezeu pentru ca firea sa poate fi ca Dumnezeu Astfel încercând sa ne mințim ca ignorant existenta și realitățile proprii ne putem integra într o convenție sociala cu care nu suntem compatibil cream în propria minte o negare și o I trăire în inactivitate și incoerenta a propriei identități fizice existențiale prin care ju ne asumam propria existenta și nu ne manifestam deplinătatea libertăților și abilităților existențiale în realitate Deci astăzi când toate se întâmplă în spațiul virtual și toate pot fi șterse ca o poveste care s a citit dar este imaginara problema cu existenta omului este ca tot ce întra prin cuvânt în existenta mentala a omului aceasta devine realitate fictiva imaginara sau virtuala indiferent de natura acesteia chiar și sub forma de desene animate sau simple simboluri cu trimitere la acte reale de e prim

Spiritualitate

Televizor cu lumina naturală

 Gândesc deci exist gândindu ma la mine vorbind cu mine despre mine 48 de cugetări trinitate Creierul îl atenționează pe un om cu un vis ca doarme strâmb si ca i a amortit mâna iar cugetarea rațională își da seama de visul in care din cauza ca tocmai si a câștigat o anumită încredere in integritatea interna cu greu raționamentul intern găsește ceva care sa ii provoace frica si autocontrolul intern toate autoritățile superioare si cu autoritate irațională asupra sinelui fiind sfidate  Sinele încercând sa trezească simțurile eului intra in dialog si ii spune cum de știe sinele dacă cumva in acea extremitate se crează o amorțirea dacă sinele nu se poate vedea pe sine sau nu poate dialoga cu sinele fără sa stimuleze un alt simt cu care poate confirma existența sau diferența de normalitate a unei extremități cine se crede sinele deștept ? Ei bine sinele este si gura rațiune pe care o cunoaște deci se pare ca eu sunt singurul deștept pe care îl cu osc iar informație altor deștepți eate irel

Spiritualitate

Recul uman

 48 de strategii subversive Ușor ușor din indiscretul mintii răsar Discreția și responsabilități distopice cu puținul rămas în mulțumesc ce a fost sacul I trăire la apa și își lărgește orizonturile micsorandusi cantitatea vedem cum aluneca în neant minți fragile ce vor fi robit de aceleași idei cu care ne am încătușat viitorul Draga prieten de ne vom mai revedea în liniștea gândurilor sincere nu știu dat nu as lăsa aceste gânduri vrăjmașului oare când ne gândim la vrăjmaș ne gândim ca el nu este un slujitor al râului ci un stăpân al uneltelor cu care libertatea se prinde în propriile mreje vara a venit libertatea firii își simte zborul dar mintea e încă ancorata în abisuri înghețate cu întuneric în care viata nu se mai simte vie și aceasta liniște a tranzitului cheamă cuptorul în care viata simte ca fierbe insuportabil și nu mai are loc in propria existenta fructele au inflorit din dulce coapte la căldură cuptorului solar și parca vara ajunge pe culmea întrunirii uror așteptând odihn

Spiritualitate

M2

 48 de zile pierdute Nu exista energii negative în jur când energia ta are doar un scop sa se elibereze de așteptările și părerile celor din jur despre tine și sa te descoperi și sa depășești tot ce se spune e despre tine.  Nu trebuie sa te simți descurajata pe tine ci furioasa ca nu ai dat tot ce puteai sa ca trebuie sa te antre ezi mai mult și sa te concentrezi pe obiectivele tale și sa nu îți pese ce cred cei din jur TU trebuie sa te incordezi și sa investești în reușitele tale și sa nu lași pe nimeni sa te abata și sa te testeze sa te abați de la drumul tau Folosește toate resursele tale pentru succesul tău tu îți faci și te bucuri de reușitele tale nu mai da bani pe cursuri aiurea și folosește I pentru tine și dezvoltarea ta nu profitul altora care nu le pasa și te iau de fraiera de care pot sa profite ușor ca ai și bani și timp și dare de mana și nevoie de confirmare și atentie Având încredere în propriul noroc depășești kncrederea în sine și te folosești de orice oportunitate