Arte

Raluca & Vlad - civil wedding

Festivalul Filmului European, ediția a 28-a

În 2024 alegem filmul european! Ediția a 28-a Festivalului Filmului European va debuta la București chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, și se va încheia la Chișinău, pe 8 iunie, în weekendul alegerilor europarlamentare. Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în […]

S-a stins pictorul Corneliu Vasilescu (1934-2023)

Uniunea Artiștilor Plastici din România anunță cu profund regret trecerea în eternitate a pictorului și graficianului Corneliu Vasilescu, reprezentant de mare valoare al expresionismului abstract. Născut la 23 octombrie 1934, la Bârlad, înainte de a se înscrie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, debutează în anul 1960 în cadrul expoziției interregionale a Uniunii Artiștilor […]

Cozzzmonautica 2022 – Pădurea Antenelor

Cum putem călători aici pe pământ în decursul unei nopţi până la marginile universului fără a dispune de bugete uriașe, de echipamente costisitoare și fără să consumăm cantităţi enorme de resurse și energie? Cum ne pot ajuta arta, ştiinţa și imaginația în acest sens? Pe 23 Septembrie 2022, de la 18:00 – 00:00, la Indecis, […]

Pupo a ajuns mare vedetă

”Catelusul asta mic, cu buline colorate, chiar se vrea vedeta. Asa ceva… (spune scriitoarea Mirabela Les, autoarea cărților Pupo) Cărțile Pupo au fost prezentate la televizor! Sunt printre cele mai bine vândute cărți pentru copii! Scrise cu drag și ilustrate cu același drag, cărțile care îi au ca eroi pe Pupo și Miți sunt îndrăgite […]

Un etaj mai jos, Autoportretul unei fete cuminți, Black Mass, American Ultra & 2 more

Un etaj mai jos Îmi place în general realismul lui Radu Muntean, îmi place cum se scaldă în noul val, dar abia aștept ca valul asta să se retragă în larg căci nu mai pot respira cum trebuie. Un etaj mai jos îmi pare că încearcă să amestece realismul pur românesc, respectiv varza din farfurie, ciorba din castron, birocrația odioasă, veșnicele șpăgi, relații și statul la cozi cu un subiect numa' bun de pus într-un film: o crimă cvasi-misterioasă într-un bloc anost plin de oameni defecți și politicos-plicticoși. Problema e că amestecul nu este deloc unul omogen ci realismul stă cumva pe fundul vasului, iar deasupra vedem un strat subțire, cu o consistență incertă: thriller-ul

White God (2014) - apocalipsa după Câine

White Dog începe cu o frumoasă secvență filmată în ralanti care ne prezintă o Budapestă cu iz postapocaliptic, nimic nu pare să miște pe străzi cu excepția unei fetițe (Lili) în pantofiori cu toc minuscul și hanorac (nepotrivirile vestimentare ne dau de înțeles că va urma un șir edificator de explicații) alergând pe bicicletă cu o trompetă în spate, fugărită de o haită de câini furioși. O imagine încârcată de poezie subtilă, în ciuda descrierii. Apoi ritmul poveștii devine unul normal, adică veridic, până la un punct. Filmul se poziționează undeva la granița dintre realitate și fabulă. Lili, stăpâna puberă a unui câine metis tare simpatic (un actor desăvârșit, de fapt doi actori desăvârșiți, căci au fost doi câini, Luke și Body premiați cu Palm dog la Cannes) este nevoită să locuiască pentru o perioadă de timp cu tatăl ursuz care nu agreează câinii, mai ales în propria locuință. În schimb se pare că nu-l deranjează să vadă zilnic la locul de muncă vaci secționate și măruntaie în

''Rămășițe''

    Ce vânt rece îmi ești. Ce ploaie grea. Ce chin. Vorba ți-e toată numai miere dar fapta ți-e pelin. Cu ce mână de piatră îmi vinzi iubirea? Cu ce inimă de ghiață fericirea? Te ascunzi sub zâmbete copilărești, Ucizi speranțe, împietrești pe buze poezia, Stârnești în simțurile mele doar urgia. Promisiuni deșarte mii și mii, Dorințele mele înfrânte - închisori întunecate. Joci fără milă, chiar și în gând mă minți râzând. Funambulă inima-mi tresaltă. Căzând, picioarele de lut aripi să zbor nu-mi mai dau. Iubirea ta, valiză abandonată într-o străină haltă. Acolo unde mi-se termină suferința începi tu. Pentru câtă noapte mă așteaptă încă, mai multe stele cad în mare, Pentru câtă singurătate și strânsoare, mai multă disperare. Cenușă de vise, amintiri cu ghimpi, lacrimi amare, Mila îngenunchiată în mine ce în sfârșit redevine iertare, Munți de suspine și o speranță pe care tu nu ai să o poți înțelege vreodată,...  E tot ce

Yummy

Yummy yummy in my tummy :)) Rețeta simplă, moștenită de la bica, nu dezamăgește niciodată. comentarii

''Strânsoarea înclinațiilor''

Poate că nu ți-am mai spus de mult cât te iubesc,Poate din obișnuință, Poate din firescul de a fi parte din tine,Poate din credința care ne-a ținut mereu rai îmbrățișat la rău dar și la bine.Poate că nu ți-am spus de mult cât te iubesc din vina rutinei care ne obișnuiește până și cu cea mai cronică singurătate, poate din naivitate sau poate din frica de a-ți uita albastrul privirilor dincolo de nori, dincolo de eternitate.Poate nu ți-am spus că te iubesc imponderabil, așa de înalt încât la fiecare despărțire sufăr un fel de cădere pe care numai tu o poți atenua.Poate că nu ți-am spus cât te iubesc sub greutatea cuvântului Dor care niciodată nu minte, dar care mă strivește între cearceafuri pline insomnii și suferințe.Poate că nu ți-am spus cât te iubesc sub jurământul simțămintelor, Dincolo de orice gând, de cuvânt, de bariera vanităților lumești, Simțind că doar atunci când te iubesc mai mult, există mai mult.Poate că nu ți-am spus cât de mult te iubesc în strânsoarea încli