Litere
•
POVESTE
A fost odată ca niciodată a fost... ba chiar acum,Un colţişor de Eden unde pământul bun,ah, prost arat era de cei ce duceau plugul,degeaba trăgeau boii iar iar înroşind jugul.Cei ce conduceau, cu pietre aruncate fel de fel, parcă-ncercau să rupă munca lamei de oţel.Au şters atunci trudiţii, de sânge jugul, cu iubire,şi au plecat paria deşertului să-nşireîn hărnicia lor, cu câmpuri înverzite,doar inima ştiind durerea în palmele trudite.Dar au lăsat în urmă copiii şi bătrâniisă îi ajute soarta, mila ori străbunii.Bătrânii se rugau pentru copiii mari plecaţi,cei mici la cer plângeau să nu fie uitaţi.Pe prispa unei case din vechiul său pridvor,sta un bătrân cu falca în palmă gânditor.Se tot ruga căr